LINK EXCHANGE

sâmbătă, 3 iunie 2023

EXPONATUL LUNII IUNIE LA MUZEUL BANATULUI MONTAN DIN REȘIȚA: Șiraguri de mărgele din mormintele medievale de la Cuptoare-Sfogea

 





EXPONATUL LUNII IUNIE LA MUZEUL BANATULUI MONTAN DIN REȘIȚA

Șiraguri de mărgele din mormintele medievale
de la Cuptoare-Sfogea


Necropola medievală de la Cuptoare (com. Cornea, jud. Caraș-Severin), una din cele mai mari și mai importante necropole medievale din Banat, este amplasată pe culmea dealului Sfogea, în extremitatea sud-estică a depresiunii Mehadica, pe culoarul Timiș-Cerna. Între anii 1976 și 1986 aici au fost organizate o serie de săpături arheologice sistematice care au scos la lumină peste 300 de morminte de inhumație din care a rezultat un inventar bogat, ce cuprinde în jur de 130 de piese de podoabă, împărțite în trei categorii: podoabe de cap și gât, podoabe pentru brațe și podoabe pentru mâini, confecționate din materiale diverse (argint aurit cu pietre semiprețioase, argint, bronz, cupru, sticlă, lut, scoici sau os). Pe baza descoperirilor monetare, mormintele cu inventar și obiectele de podoabă au putut fi încadrate cronologic între secolele XII-XV.
În cadrul proiectului „Exponatul lunii la muzeu”, ne-am propus ca în luna iunie a anului 2023 să prezentăm patru șiraguri de mărgele descoperite în câteva din mormintele necropolei, ale căror piese se disting prin formă și compoziție. Ele au aparținut unor defuncți situați în morminte diferite și au fost recuperate, de regulă, din zona capului. Se remarcă în primul rând diversitatea formelor, de la mărgele sferice aplatizate, la mărgele tubulare, discoidale, cilindrice sau bitronconice, care înlătură monotonia și crează o anumită vibrație în vizualizarea șiragurilor. Materialele din care sunt confecționate piesele variază, de la pastă de sticlă turnată de culoare verde, portocalie sau albastră, la lut maro sau negru, alături de care au fost găsite și scoici kauri. Corpul mărgelelor este în mare parte decorat, fie cu motive liniare pictate cu pastă albă și galbenă, fie cu caneluri sau linii în zig-zag. Două șiraguri sunt alcătuite dintr-un număr mai mare de piese – 90, respectiv 61 de mărgele, majoritatea din lut de culoare maro, alături de care au fost intercalate și scoici perforate. Celelalte două șiraguri reunesc un număr mai mic de piese – 26, respectiv 25 de mărgele, fiind o combinație de piese din lut, pastă de sticlă și scoici kauri. Mărgele singulare întregi sau fragmentare au fost găsite și în alte morminte ale acestei necropole.
Descoperite fie ca piese singulare, fie în coliere, mărgelele sunt printre cele mai răspândite podoabe ale gâtului în Banatul medieval. Privite în contextul general al inventarului funerar al necropolei, șiragurile de mărgele de la Cuptoare-Sfogea pot fi atribuite cronologic secolelor XII-XIII. Foarte probabil, exemplarele de sticlă provin din atelierele pentru producerea podoabelor de sticlă de la sud de Dunăre, din spațiul bizantin.

dr. Ligia Boldea, conserv. Claudia Tudorescu


Bibliografie:
Ilie Uzum, „Considerații pe marginea cercetărilor din anii 1983-1985 în necropola feudală timpurie de la Cuptoare-Sfogea (com. Cornea, județul Caraș-Severin)”, în Banatica¸ 9 (1987), p. 281-315.
Silviu Oța, Orizonturi funerare din Banatul istoric (secolele X-XIV), BB XXVIII, Sibiu (2008), p. 98, 232-234.
Dumitru Țeicu, Arta minoră medievală din Banat/ Minor medieval art in the Banat, Cluj-Napoca (2012), p. 214-216.

 

Sursa informațiilor Muzeul Banatului Montan Reșița.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu