LINK EXCHANGE

miercuri, 1 martie 2023

𝗦𝗮̆𝗽𝗮̆𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗮𝗿𝗵𝗲𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗰𝗲 𝗱𝗲 𝗽𝗲 𝘁𝗿𝗮𝘀𝗲𝘂𝗹 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮̆𝘇𝗶𝗶 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝗶𝗹𝘃𝗮𝗻𝗶𝗮 𝗻𝗲-𝗮𝘂 𝗱𝗮𝘁 𝗽𝗼𝘀𝗶𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝘀𝗮̆ 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗼𝗽𝗲𝗿𝗶𝗺, 𝗶̂𝗻 𝗽𝗿𝗲𝗺𝗶𝗲𝗿𝗮̆, 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁̦𝗮 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝘁𝗶𝗽 𝗡𝗢𝗨𝗔 𝗽𝗲 𝘁𝗲𝗿𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝘂𝗹 𝗮𝗰𝘁𝘂𝗮𝗹 𝗮𝗹 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗦𝗮̆𝗹𝗮𝗷.

 




𝗦𝗮̆𝗽𝗮̆𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗮𝗿𝗵𝗲𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗰𝗲 𝗱𝗲 𝗽𝗲 𝘁𝗿𝗮𝘀𝗲𝘂𝗹 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮̆𝘇𝗶𝗶 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝗶𝗹𝘃𝗮𝗻𝗶𝗮 𝗻𝗲-𝗮𝘂 𝗱𝗮𝘁 𝗽𝗼𝘀𝗶𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝘀𝗮̆ 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗼𝗽𝗲𝗿𝗶𝗺, 𝗶̂𝗻 𝗽𝗿𝗲𝗺𝗶𝗲𝗿𝗮̆, 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁̦𝗮 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝘁𝗶𝗽 𝗡𝗢𝗨𝗔 𝗽𝗲 𝘁𝗲𝗿𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝘂𝗹 𝗮𝗰𝘁𝘂𝗮𝗹 𝗮𝗹 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗦𝗮̆𝗹𝗮𝗷.
”Traseul Autostrăzii Transilvania a intersectat și o zonă periferică a unui sit arheologic aflat în proximitatea satului Sutor, în punctul numit Borșovei. Cele mai semnificative descoperiri din acest punct aparțin epocii bronzului, din a doua jumătate a mileniului II î. Chr. Este vorba despre o zonă cu o suprafață de circa 180 m2 unde au apărut în număr mare obiecte de os, corn și bronz folosite în diversele etape ale procesului de prelucrare a pieilor de animale. Au fost descoperiți numeroși omoplați din os crestați folosiți pentru a îndepărta carnea și grăsimea de pe pieile crude, străpungătoare pentru a găuri pielea, ace pentru cusut. Spre limita estică a zonei a fost cercetat un cuptor de mari dimensiuni, cu pereții consolidați cu lespezi mari de piatră. Toate aceste descoperiri atestă, în premieră, prezența pe teritoriul actualului județ Sălaj a unor comunități venite din zona de la est de Carpați a căror economie era bazată în mare parte pe creșterea animalelor. Apariția lor în Transilvania pe la mijlocul mileniului II î. Chr. pare să fi fost determinată într-o măsură importantă de resursele locale de sare, indispensabile pentru hrana și sănătatea animalelor, dar și pentru conservarea cărnii, a brânzeturilor ori prelucrarea pieilor” - 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐁𝐞𝐣𝐢𝐧𝐚𝐫𝐢𝐮, cercetător științific.
O parte dintre piesele descoperite de către arheologi le puteți vedea expuse la muzeu, în #Beciul_Cultural, în cadrul expoziției temporare ”𝗣𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁 𝘀̦𝗶 𝘁𝗿𝗲𝗰𝘂𝘁. 𝗜𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗔𝗿𝗵𝗲𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗲”.
#Hai_la_muzeu!
*𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑒𝑎𝑛 𝑑𝑒 𝐼𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒 𝑠̦𝑖 𝐴𝑟𝑡𝑎̆ 𝑍𝑎𝑙𝑎̆𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡̦𝑖𝑒 𝑠𝑢𝑏𝑜𝑟𝑑𝑜𝑛𝑎𝑡𝑎̆ 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑖𝑙𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑒𝑎𝑛 𝑆𝑎̆𝑙𝑎𝑗.

 

Sursa informațiilor Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă - Zalău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu