LINK EXCHANGE

sâmbătă, 25 februarie 2023

Asterix și bănățenii. Povestea celților din Banat

 

Asterix este probabil unul dintre cei mai cunoscuți ”gali” (sau ”celți”) din toate timpurile. Faima i se datorează aventurilor sale transpuse în povești franco-belgiene, traduse apoi în toate limbile Pământului…sau aproape în toate. Simpaticul personaj, împreună cu tovarășii săi (Obelix, însoțit obligatoriu de cățelul Idefix, druidul Panoramix etc.) se opun Romei republicane și marelui Cezar, apoi călătoresc, într-un șir de povestiri spumoase și pline de umor, la Jocurile Olimpice, în Egipt la Cleopatra, dar și în alte locuri de pe bătrânul continent.
Toate aceste ”istorii” amuzante ne fac uneori să ne întrebăm cine erau de fapt galii (sau celții, cum mai sunt ei numiți). Unde să căutăm originea lor, cum s-au răspândit ei prin Europa, cum trăiau și cum mureau, cum au ajuns la un moment dat să îi întâlnească pe bănățeni? Evident, nu pe cei de astăzi, ci pe oamenii care au trăit cândva în Banat, în perioada epocii fierului.
Iată deci că Asterix, celebrul personaj de poveste, ne oferă prilejul să ne punem o serie de întrebări care ne vor permite peste câteva zile, joi 2 martie, să rememorăm descoperiri arheologice, mai vechi sau mai noi, pentru a reconstitui întâlnirile culturale dintre galii/celții central- și vest-europeni și populațiile indigene din Banatul epocii fierului. Iar locul cel mai potrivit pentru a redescoperi arheologia celtică din Europa și din Banat nu poate fi altul decât Bastionul Maria Theresia (mansarda B1).
Cât despre moment, o astfel de rememorare nu putea să se întâmple decât în zilele în care Timișoara trăiește din plin bucuria de a fi capitală (multi-) culturală a Europei. Întâlnirea de acum mai bine de două milenii dintre celți și populațiile locale din Banat nu a fost altceva decât un astfel de dialog multicultural.

#mnab #seridepoveste #asterixsibanatenii

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu