Ştiinţă pentru toţi: Crucea „celtică” din Năpradea (județul Sălaj)

Obiecte cu poveste
Crucea „celtică” din Năpradea (județul Sălaj)
Motto: „Am făcut și eu pași pe nisipul eternității”. (C. Brâncuși)
Aici, în nord-vestul României, noi, locuitori ai acestui teritoriu, conviețuim cu o lume a simbolurilor, pe care specialiștii n-au reușit să le deslușească decât parțial, trecându-le, ca atare, cu ușurință, în registrul tematic al decorului. Este și cazul artefactelor și însemnelor așa-zis celtice care ne însoțesc, atât la nivelul culturii materiale, cât și al celei imateriale (muzica populară veche pentadică din Maramureș, decorul sculptural ș.a.). Rămâne în sarcina generațiilor viitoare, așadar, să își explice misterul pietrelor fasonate din pădurea de la Lechința, al crucilor celtice din cimitire sau de pe porțile din Maramureș, al coarnelor de berbece și, de ce nu, al motivului pomului vieții, știut fiind că celții venerau natura, fiind adepții unei culturi animiste.
Cu această introducere doresc să prezint exponatul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, regăsit în Expoziția de Bază a Clădirii Pavilionare la secțiunea dedicată venerării morții în Maramureș, poate o reminiscență a cultului strămoșilor.
Este vorba despre un monument funerar, semnalat mie de către artistul fotograf Ilie Tudorel, artefact pe care apoi, cu sprijinul dlui. Dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, Maramureș și al părintelui Viorel Porumb de la parohia Năpradea, l-am putut strămuta într-o expoziție, devenit astfel unicat în instituțiile de gen din țara noastră, după cunoștința mea.
Piatra în sine, luată de lângă gardul interior al cimitirului vechi din Năpradea, județul Sălaj, are o înălțime de 70 de cm, o grosime de 13 cm, o lățime a circumferinței de 10 cm și o lungime a brațelor crucii (rămasă înscrisă) de 46 cm. Materialul din care a fost cioplit inestimabilul monument este o gresie comună, un tuf vulcanic, la îndemână în zonă, iar cele trei brațe ale crucii care au fost în afara cercului cu jumătate din mărimea lor, au rămas expuse vântului și intemperiilor, dispărând odată cu trecerea timpului. Nouă, admiratorilor de azi, ne rămâne să ne minunăm de măiestria meșterului pietrar care a (pre)lucrat-o, la acea vreme, cu uneltele acelui timp…
Astfel de cruci celtice de piatră au fost inventariate de către artistul fotograf Ilie Tudorel încă în 30 de localități din județele Maramureș și Sălaj, în total peste 70 de artefacte, iar eu pot adăuga că în toate cimitirele vechi din Maramureș există cruci de factură celtică, de o frumusețe înrobitoare, veșnică, exclusiv de lemn, deoarece acesta era materialul de lucru al zonei etnografice.
Se știe că un obiect de utilitate umană sau de decor ajunge să fie exponat în muzeu abia atunci când își pierde utilitatea pentru care a fost izvodit. Constantin Brâncuși, poate cel mai mare făuritor de unelte și opere de artă credea în numinosul acestora, în faptul că desăvârșite, ar putea să aducă ghinion, în primul rând, creatorului lor; de aceea, el le lăsa „puțin” neterminate, iar acest rol în cazul unor exponate este preluat și îndeplinit de către neiertătoarea patină a timpului, ceea îi dă un farmec aparte, îmbiindu-ne să credem în promisiunea veșniciei.
Făcând încă o dată precizarea că în data de 5 iulie 2015 nu am luat crucea de la căpătâiul vreunui mormânt și că nu am „lăsat mortul fără cruce”, deoarece crucea era așezată lângă gard, să le mai mulțumim, și cu această ocazie celor implicați și să vă invităm la un strop de meditație, în expoziție.
Dr. Ilie Gherheș, șef secție Etnografie- Muzeul Satului