EXPONATUL LUNII NOIEMBRIE 2022 LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEȘ – EXEMPLAR NATURALIZAT DE CIOCĂNITOARE SURĂ (PICUS CANUS)

 

EXPONATUL LUNII NOIEMBRIE 2022 LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEȘ – EXEMPLAR NATURALIZAT DE CIOCĂNITOARE SURĂ (PICUS CANUS)

Exponatul lunii noiembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș este un exemplar naturalizat de ciocănitoare sură (Picus canus), mascul, intrat în colecția de științele naturii în anul 1967.
Picus canus Linnaeus, sau ghionoaia sură, este o specie de ciocănitoare răspândită în întreaga zonă euro-asiatică. Mai puțin numeroasă decât ghionoaia verde, este o pasăre sedentară care preferă pădurile de fag și stejar, cu un covor ierbos mai bogat și cu numeroase luminișuri, fiind prezentă mai rar în localități. Habitatul ciocănitorii sure cuprinde atât pădurile întinse, cât şi pâlcurile de arbori din zonele păduroase din regiunile colinare și muntoase. Trăieşte pe trunchiuri de copaci, dar este văzută şi la sol, și are nevoie de arbori mai mari decât ciocănitorile pestriţe. Iarna se apropie de localităţi, unde caută pomii fructiferi, în special nucul și mărul bătrân, dar şi sălciile mature. Își apără agresiv teritoriul, care, în cazul unei perechi, este de 50-100 ha, iar în timpul nopții se odihnește în scorburi. În afara sezonului de cuibărit face deplasări pe distanțe destul de mari
Morfologia speciei este specifică ordinului Piciformes, familia Picide, genul Picus Linnaeus. Are aproximativ 27 cm lungime și un zbor ondulatoriu. Penajul este sur-verzui, iar masculul are o pată roșie pe creştet.
Este o specie monogamă care se împerechează primăvara. Masculii rivali se urmăresc în zbor și atrag femelele prin bătăi ritmice (darabană), rapide și bruște, în copaci mari și uscați care amplifică zgomotul produs. Specia cuibărește în scorburi săpate cu ciocul de ambii parteneri, în care femela depune 4-11 ouă albe, care sunt clocite între 15 și 17 zile, iar puii, îngrijiți de ambii părinți, părăsesc cuibul în mai puțin de o lună (24-28 de zile), devenind independenți la scurt timp.
Ciocănitoarea sură se hrănește săpând cu ciocul în sol și în crengile rupte sau putrezite ale copacilor, preferând furnicile și larvele acestora. Mănâncă și muște, greieri, fluturi, dar și alte insecte, pe care le prinde folosindu-se de limba sa lipicioasă. Iarna se hrănește şi cu fructe, cu nuci, dar şi cu diverse semințe.
În țara noastră trăiesc între 30.000 și 60.000 de perechi cuibăritoare, potrivit estimărilor specialiștilor, reprezentând populația cea mai numeroasă din Europa (cu excepția Rusiei). În prezent, ciocănitoarea sură nu este amenințată, în „Lista roșie a speciilor periclitate”, realizată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, fiind înregistrată cu starea de conservare LC (risc scăzut). Dar, statutul său se poate schimba în condițiile în care activitățile antropogene continuă să-i afecteze habitatul, în sensul fragmentării și transformării acestuia.
Drepturi de autor: Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș.