LINK EXCHANGE

sâmbătă, 15 octombrie 2022

„Prescurea” și „coarnele berbecului” pe ia cu ciurele din Cuciulata

 

„Prescurea” și „coarnele berbecului” pe ia cu ciurele din Cuciulata

 
Ia cu „ciurele” din Cuciulata, Țara Oltului, se remarcă, atât prin mâneca năvădită la război pe toata suprafața, cât și prin decorul care marchează umărul, linia cotului, și terminația mânecii.
Motivele decorative brodate pe suprafața mânecii cămășii, respectiv „prescurea”, dispusă la cot și „pumnaș”, și „coarnele berbecului”, la linia umărului și „fodor”, sunt cusute „pe fir” cu bobin galben și maro.
Cusătura „pe fir” este un tip de broderie decorativă care presupune numărarea atentă a firelor țesăturii și constă dintr-o succesiune de linii orizontale realizate cu ața și acul de cusut. Pentru început modelul dorit se „urzește”, adică se realizează liniile care formează conturul modelului dorit, mai apoi spațiile libere rămase sunt „umplute” cu fire colorate.
Acest tip de cămașă a fost purtată în Cuciulata de către fete și femeile tinere.
Vă invităm la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, de miercuri până duminică, de la 9.00 la 17.00, să vizitați expoziția „O călătorie scrisă pe cămăși", parte a proiectului „Zilele patrimoniului imaterial brașovean", cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov, unde veți putea admira ia cu ciurele din Cuciulata.
#MuzeulCivilizatieiUrbane #haisitulamuzeu #iacuciurele #Cuciulata #taraOltului

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu