LINK EXCHANGE

luni, 12 septembrie 2022

Statuetă antropomorfă feminină fragmentară

 



Statuetă antropomorfă feminină fragmentară
Statueta se regăsește în poziție șezândă, de la aceasta păstrându-se abdomenul și picioarele, dar lipsind capul, pieptul și brațele. Piesa are un aspect masiv, iar partea rămasă a fost modelată din trei bucăți de lut alipite. Corpul este plat și oval în secțiune, picioarele sunt unite, iar fesele sunt ample. Decorul geometric a fost incizat cu o unealtă cu vârful rotunjit. Abdomenul este decorat cu un romb, împărțit în patru sectoare, fiecare având câte o împunsătură. Zona pubiană a fost evidențiată cu ajutorul unei benzi, compusă din două linii paralele, care formează un „V” cu vârful în jos. În interiorul benzii de pe partea stângă există un șir de patru împunsături. Picioarele sunt decorate cu un motiv romboidal care se îmbină şi se unește cu decorul de pe spate. Pe partea dorsală a corpului au fost reprezentate un romb şi motive unghiulare cu vârful în jos. Fesele sunt profilate şi decorate cu un meandru care se închide în partea centrală. Lateralele feselor au fost ornamentate cu semicercuri, amplasate simetric. Argila din care a fost confecționată statueta este de bună calitate, rezultând o pastă fină, foarte bine frământată, degresată cu nisip. Suprafața piesei a fost foarte bine netezită anterior incizării. Arderea s-a efectuat în atmosferă oxidantă, producând o culoare cărămizie.

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean Botoșani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu