Psalie de os de formă trapezoidală
Element de harnașament preistoric, perioada mijlocie a Epocii Bronzului, Cultura Wietenberg, parte componentă a căpăstrului, confectionată din os (corn), provine din situl arheologic de la Oarța de Sus, punctul Ghiile Botii, aparține inventarului gropii nr. 3.
„Această groapă, dezvelită în săpăturile din anul 1980, era plasată pe ductul şanţului cultic, adâncindu-se sub acesta cu 0,50 m, aici având o formă aproximativ dreptunghiulară cu colţurile rotunjite şi dimensiunile de 1,20/1,80 m. Pe fundul gropii au fost depuşi doi cai, aşezaţi unul lângă altul, într-o poziţie încovoiată; lângă craniul unuia dintre cai au fost găsite două psalii de os. Tot pe fundul gropii au mai fost depuse un animal mai mic şi un vas redus ca dimensiuni, în poziţie oblică. Alături şi mai ales pe scheletele de cai erau prezente foarte multe vase, iniţial probabil întregi, precum şi numeroase fragmente ceramice. Deasupra acestora, parţial deja în şanţ, se aflau scheletele altor doi cai, cu craniile îndreptate în jos, oase disparate umane şi de animale, greutăţi de lut ars, „capete de băţ”, fragmente dintro piesă de bronz cu destinaţie neprecizată, o bucată de bronz (?) brut, resturi de ardere (pământ ars, bucăţi de cărbune), întregul ansamblu fiind acoperit de numeroase pietre şi bucăţi de stâncă, dintre care unele prezentau evidente urme de arsură.”( Carol KACSÓ)
Psalii de os de formă trapezoidală (lungimea = 8,8 şi 8,9 cm, lăţimea maximă = 7,2 şi 7,5 cm), fac parte din patrimonial Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, nr. de inv. 30846 și 30846.
și Monica Ghiman, conservator bunuri culturale mobile
Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu