Huhurez mare Strix uralensis (Pallas, 1771)

 

Exponatul lunii martie
Huhurez mare
Strix uralensis (Pallas, 1771)
Clasa Aves, Ordin Strigiformes, Familie Strigidae
„Specie de pasăre răpitoare de noapte de talie medie. Sexele sunt asemănătoare (femela fiind mai mare). Penaj gri-maroniu gălbui deschis (mai deschis decât la huhurezul mic), striat cu brun. Cap rotund cu disc facial gri-gălbui uniform, ochi negri și cioc galben. Coada lungă sub formă de pană de despicat (vizibilă în zbor) prezintă pe partea dorsală dungi întunecate și late. Lungimea corpului este de 50-59 cm, anvergura aripilor este de 103-124 de cm, iar greutatea de 500-950 grame la mascul și 570-1300 grame la femelă.
Numele de gen provine din limba greacă, unde Strix este numele unei bufnițe, preluat și în latină folosit ca nume al unei ființe mitologice (despre care se credea că suge sângele copiilor), iar numele de specie, uralensis provine din limba latină și face referire la prezența păsării în Munții Ural, granița tradițională între Europa și Asia.
Specia are o distribuție largă în regiunea Paelarctică, începând din zona nordică și central estică a Europei până în estul Asiei. În Asia centrală distribuția corespunde aproximativ cu cea a pădurilor boreale, iar în sud-est coboară până în Coreea de Sud și Japonia. În România specia cuibărește în zonele de deal și de munte, urcând până în etajul pădurilor de amestec (fag cu molid). Specia cuibărește în România, fiind sedentară.
Trăiește în pădurile boreale bătrâne, care alternează cu zone deschise (turbării, luminișuri sau rariști de arbori) și terenuri agricole mici. În România, specia este prezentă în pădurile de deal și montane, în special în cele de gorun, gorun cu fag, fag sau amestec de fag cu molid.
Specie carnivoră, se hrănește cu mamifere de talie mică (șoareci, chițcani) sau medie (iepuri), amfibieni, șopârle și insecte. Ocazional se hrănește și cu păsări mici sau chiar de talie mai mare (precum porumbei, ieruncă, etc).
Este o specie agresivă în perioada cuibăritului, în special când puii sunt gata să părăsească cuibul. Femela atacă furios intrușii din apropierea cuibului.
Populația mondială a speciei este estimată preliminar la 396000-1140000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 50000-143000 de perechi. Tendința la nivel european este în creștere.
În România, populația estimată este de 6000-12000 de perechi. Tendința populațională este deocamdată necunoscută.
Perioada de reproducere începe devreme, începând cu luna martie. Depune 2-4 ouă, pe care le clocește femela timp de 28-35 zile, perioadă în care aceasta este hrănită de către mascul. Puii părăsesc cuibul după 35-40 de zile, dar rămân în preajma părinților și sunt hrăniți și apărați de către aceștia pentru încă două luni. Cuibărește izolat în trunchiuri de arbori (de tip „horn”), scorburi artificiale sau cuiburi de păsări răpitoare de zi, abandonate.
Principala amenințare este legată de degradarea și distrugerea habitatelor prin înlăturarea arborilor bătrâni și a trunchiurilor asemănătoare cu un horn (coș de fum) ceea ce duce la absența locurilor propice pentru cuibărit. Alte amenințări: utilizarea intensivă a pesticidelor în agricultură, coliziunile cu firele electrice, deranjul și braconajul.” – Societatea Ornitologică Română – https://pasaridinromania.sor.ro/Huhurez-mare
Exponatul prezentat este o componentă a Colecției Ornitologice „Dionisie Linția”, care se păstrează la Secția Științele Naturii din cadrul Muzeului Național al Banatului. Colecția mai sus amintită este formată în cea mai mare parte din specimene naturalizate de marele ornitolog bănățean Dionisie Linția. Acesta s-a născut la Cacova (azi Grădinari) în județul Caraș-Severin într-o familie de învățători. A studiat cursurile Școlii Normale din Timișoara (astăzi Liceul Carmen Sylva) pentru ca mai apoi să urmeze profesia tatălui, fiind învățător în localitățile: Cacova, Biserica Albă (din Serbia), Moldova Nouă și Forotic.
Mare parte din timp l-a dedicat observării, colectării și preparării păsărilor din Sudul Banatului și nu numai. A revenit la Timișoara unde preia custodia colecțiilor muzeale din cadrul Societății de Științele Naturii (1873-1918) din Timișoara, iar în perioada 1918-1922 devine primul director al Muzeului Bănățean. În anul 1937 a donat municipiului Timișoara cea mai mare colecție de păsări din România.
A fost o personalitate de seamă, deschizător de drumuri în muzeotehnică și taxidermie pe care le-a dus până la desăvârșire. Este considerat părintele școlii ornitologice din România. În anul 1944 a editat Catalogul Sistematic al Faunei Ornitologice Române care cuprinde peste 400 de specii de păsări dintre care aproximativ 60 de specii și subspecii au fost descrise pentru prima dată de el. Totodată este autorul unei opere enciclopedice în 3 volume: Păsările României vol. I, 1946, Păsările din R.P.R., vol. II, 1954, vol. III, 1955, București.
Date despre obiectul expus:
Sexul, data, locul colectării și nr. inv.: femelă, 23.04.1907, Moldova Nouă (jud. Caraș – Severin), 979.
Surse bibliografice:
Kiss, A. (2005): Dionisie Linția (1880-1952), Colecția ornitologică, ed. Cosmopolitan Art, Timișoara
Kiss A. (1983): Dionisie Linția (1880-1952), Ornitolog Bănățean. Analele Banatului – Științele Naturii I, pag. 35-58
Dr. M-Kiss Andrei: Dionisie Linția (1880-1952), panou informativ
Text, foto: Secția Științele Naturii
#mnab #exponatullunii

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.