LINK EXCHANGE

luni, 10 ianuarie 2022

Reforma radicală anti-trinitariană: unitarienii și originea sabatarianismului din Transilvania

 

Invitat Dr. Szegedi Edit
Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
https://socasis.ubbcluj.ro/.../reforma-radicala-anti.../
Mișcările religioase anti-trinitariene din Transilvania au reprezentat o încercare de a radicaliza si mai mult Reforma Protestantă și de a purifica credința creștină de elementele magice și ritualice. Reformatorii anti-trinitarieni erau convinși că luteranismul și calvinismul nu reușiseră să elimine pe deplin aceste elemente și de aceea era nevoie de o reformă mai radicală, care să meargă într-o direcție diferită de cea adoptată de spiritualismul anabaptist. Doctrina centrală a Bisericii antitrinitariene a pus în discuție fundamentele dogmatice ale creştinismului în general, apoi a negat divinitatea lui Cristos și a generat o serie de curente teologice (non-adorantismul, sabatarianismul, etc.) care se apropiau extrem de mult, în opinia adversarilor, de monoteismul iudaic și islamic. La finalul secolului al XVI-lea, orașul Cluj a devenit un bastion important al anti-trinitarianismului, comunitatea urbană beneficiind de un grad ridicat de autonomie politică și administrativă, ceea ce i-a permis să își apere credința unitariană și în momentele când Transilvania a fost condusă de un principe catolic sau calvin. În cadrul acestui eveniment vom explora o serie de idei religioase radicale care s-au conturat în orașele transilvănene în secolele XVI și XVII, modul în care acestea erau conectate la cele mai importante dezbateri intelectuale din Apus și consecințele sociale și politice pe care acestea le-au generat în Transilvania.
Dr. Szegedi Edit este conferențiar universitar în cadrul Facultății de Studii Europene de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Este autoarea a numeroase studii și articole despre istoria Transilvaniei și despre mișcările religioase anti-trinitariene. Szegedi Edit a publicat recent cartea ‘O istorie a antitrinitarianismului din Transilvania’ apărută la Editura Egyetemi Műhely, Societatea Bolyai – Cluj-Napoca.
Link zoom: https://zoom.us/j/93891419141...
Meeting ID: 938 9141 9141
Passcode: 587128

 

Sursa informațiilor Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu