LINK EXCHANGE

vineri, 17 decembrie 2021

Pateră din bronz provenită din inventarul unui mormânt de epocă romană

 


Pateră din bronz provenită din inventarul unui mormânt de epocă romană
Datare: sec. II p. Chr.
***
Pateră din bronz cu torţi aplicate, decorate cu figuri antropomorfe; fundul vasului prezintă un decor floral (incrustații din argint) format din patru flori de crin stilizate, dispuse în cruce, înconjurat de un brâu format din alveole. Vasul a fost descoperit într-un mormânt de inhumaţie în groapă simplă din zona necropolei callatiene romane.
Denumit phiale la greci sau patera la romani, acest tip de vas puțin adânc, asemănător cu o farfurie din zilele noastre, era utilizat în practica religioasă pentru libații, cea mai simplă formă de sacrificiu pentru zei. Ceremonia consta în vărsarea unor picături de lichid (vin amestecat cu apă sau lapte) din patera ținută în mână, pe un altar sau pe podea, după care restul lichidului era consumat de celebrant. Libația era realizată în cadru privat la începutul mesei, la un symposium (celebrul banchet al grecilor), la plecarea ori sosirea unui membru al familiei, semnificând solicitarea protecției divine pentru acesta, ori public, la deschiderea lucrărilor adunării poporului, sau la încheierea unui tratat de pace.
Piesa a fost clasată în categoria juridică Fond în cadrul proiectului „Un viitor pentru trecut – clasarea și valorificarea patrimoniului epigrafic și sculptural callatian”, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-Cultura, derulat de Direcția Cultură și Sport Mangalia, prin serviciul Muzeul de Arheologie „Callatis”, în parteneriat cu Universitatea "Ovidius" din Constanța.
www.muzeucallatis.ro
Programul RO-Cultura
Granturile SEE si norvegiene
EEA and Norway Grants
#rocultura #mangalia #eeagrants

 

Sursa informațiilor Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu