Cârlige de pescuit din eneolitic

 

Cârlige de pescuit din eneolitic
În preistorie, majoritatea siturilor erau așezate pe malul apelor iar exploatarea resurselor acvatice a reprezentat atât o necesitate cât și un contact permanent cu natura, o sursă de cunoaștere și inspirație pentru diverse activități.
Alături de culesul scoicilor, pescuitul se realiza în împrejurimile așezărilor, în locuri optime pentru obținerea unor capturi bune. Cercetările de specialitate au demonstrat că existau și expediții de pescuit la distanțe apreciabile ori pescari care aveau locuințe temporare doar pe perioada estivală în apropierea unor puncte de pescuit. În așezările culturii Gumelnița, situate lângă râuri, lacuri și a fluviului Dunărea au fost descoperite resturi osteologice aparținând somnului, știucii, șalăului, crapului, mrenei, bibanului, avatului, sturionilor etc.
Este dificil de spus ce metode de pescuit erau folosite în eneolitic. Se pot face analogii cu tehnicile tradiționale care se mai practică și azi: pescuitul cu mâna, pescuitul cu cârlige, cu harponul, cu ajutorul coșurilor, al plaselor, capcanelor sau al barajelor.
Descoperirile arheologice se bazează pe câteva tipuri de piese: greutăți din lut și piatră pentru plasa de pescuit, harpoane din corn de cervide și cârligele din os, corn sau cupru.
În așezarea de tip tell de la Vitănești „Măgurice” (jud. Teleorman) lipsesc harpoanele dar sunt prezente numeroase greutăți din lut pentru plase și ace de pescuit din cupru. Acestea din urmă au dimensiuni medii de 3-5 cm și sunt lucrate dintr-o sârmă de cupru circulară sau rectangulară în secțiune, prelucrată prin batere. Forma este tipică pentru cârligul de pescuit, prezentând un capăt îndoit semicircular și un inel pentru prinderea firului. Dimensiunile îl recomandă pentru capturi de dimensiuni destul de mari ce puteau exista în râul Teleorman sau de ce nu, în Vedea, cât și în bălțile ce existau în lunca inundabilă.

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean Teleorman.