LINK EXCHANGE

vineri, 26 noiembrie 2021

Stelă votivă cu inscripție

 

Stelă votivă cu inscripție
Datare: a doua jumătate a sec. IV a. Chr.
Material: marmură
***
O categorie sculpturală întâlnită la Callatis în epoca elenistică o reprezintă sculptura funerară. Diversă ca formă şi decor (stele, edicule, statui, altare, sarcofage, mausolee, pinia, lei apotropaici, Thanatos sau divinităţile chtoniene), sculptura funerară la Callatis este reprezentată doar prin câteva tipuri de monumente, cel mai răspândit fiind stela funerară.
Din punct de vedere compoziţional, stelele sunt realizate din două părţi: câmpul inscripţiei şi câmpul decorat. Câteodată, ultimul registru este divizat în scene. Partea superioară a stelelor este de cele mai multe ori plană. Uneori, stelele fac corp comun cu coronamente (anthémion), dar în cea mai mare parte a cazurilor coronamentele sunt descoperite ca piese izolate.
Muzeul de Arheologie Callatis deține în colecția sa o stelă votivă din marmură, de mari dimensiuni, cu inscripţie, prezentând un anthémion compus din trei frunze de acant, spirale şi palmete. Câmpul decorat al stelei prezintă un decor din două rozete, realizate în relief. Din stela funerară s-a conservat doar partea superioară și o parte din inscripția în limba greacă
Piesa este un model local de influenţă attică, încadrată cronologic în a doua jumătate a sec. IV a. Chr..
Piesa este propusă pentru clasare în categoria juridică Fond în cadrul proiectului „Un viitor pentru trecut – clasarea și valorificarea patrimoniului epigrafic și sculptural callatian”, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-Cultura, derulat de Direcția Cultură și Sport Mangalia, prin serviciul Muzeul de Arheologie „Callatis”, în parteneriat cu Universitatea "Ovidius" din Constanța.
www.muzeucallatis.ro
Programul RO-Cultura
Granturile SEE si norvegiene
EEA and Norway Grants
#rocultura #mangalia #eeagrants

 

Sursa informațiilor Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu