LINK EXCHANGE

luni, 15 noiembrie 2021

Statuetă romană reprezentând-o pe Fortuna-Isis

 

Statuetă romană reprezentând-o pe Fortuna-Isis
Este ultima zi din săptămână și a venit rândul unui alt artefact din colecția muzeului devean să fie expus online. Azi, vă vorbim despre o minunată statuetă din bronz descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Este figurată Fortuna, divinitate capricioasă, aducând de cele mai multe ori norocul, provocând uneori și schimbări nefericite.
Zeița este îmbrăcată în chiton lung și himation. Peste părul aranjat în bucle largi și strâns într-un coc la baza gâtului sunt așezate o diademă în ornamentată cu un model incizat realizat în zig-zag și un modius cilindric. Judecând după poziția palmelor și gândindu-ne la analogii, putem presupune atributele cu care a fost dăruită: în mâna stângă cornul abundenței și în cea dreaptă cârma.
Piesa redă un tip iconografic sincretic, difuzat la nivelul întregului Imperiu, rezultat prin combinarea elementelor caracteristice celor două divinități, Fortuna și Isis.
La întoarcerea de la Madrid, statueta noastră își va relua locul în expoziția „Piese reprezentative din colecția de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva” care poate fi vizitată în continuare în Palatul Magna Curia.
Informații: dr. Oana Tutilă, arheolog, secția de Arheologie, Muzeul Civilizației Dacice și Romane.

 

Sursa informațiilor Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu