LINK EXCHANGE

sâmbătă, 6 noiembrie 2021

Friză din marmură cu zeița Diana (Artemis) la vânătoare

 

Friză din marmură cu zeița Diana (Artemis) la vânătoare
Datare: Epoca elenistică, sec. III-II a. Chr.
Locul descoperirii: anul1959, Mangalia
***
Artemis (Diana la romani) este una dintre cele mai importante divinități feminine din panteonul grecesc. Fiica lui Zeus și a Latonei, zeiţă a naturii, Artemis este atestată la Callatis în inscripţii de epocă elenistică şi de un decret din sec. I p. Chr. Artemis, constituie sub diverse aspecte, corespondentul feminin al lui Apollo, zeița personificând aceleaşi idei şi trăsături care îi sunt proprii fratelui său geamăn. Mediul predilect al zeiței-fecioară, niciodată atinsă de dragoste, este constituit de regiunile nelocuite, pădurile și dealurile ce adăpostesc animalele sălbatice. În altă privință, Artemis patrona tranziția spre maturitate, iar sanctuarele zeiței asigurau cadrul în care se desfășurau riturile de trecere de la copilărie la viața adultă.
La Callatis, imaginea zeiţei, reprezentată la vânătoare, apare pe două fragmente de friză din marmură. Artemis e înfăţişată în ipostaza de zeiţă a vânătorii, purtând o haină scurtă, care-i acoperă pieptul, o lance, arc şi săgeţi, fiind însoţită de câini şi cerbi.
Relieful, realizat cu multă măiestrie, se remarcă prin compoziția bine încadrată, dar și prin finețea execuției, care sugerează mișcarea energică a personajelor. Friza provine de la un edificiu de al vechiului Callatis, probabil un templu.
Chipul zeiţei apare şi pe aversul monedelor de la Callatis în epoca elenistică. În perioada imperială Artemis e reprezentată ca zeiţă a vânătorii pe reversul monedelor din timpul lui Septimiu Severus, Geta, Iulia Mamaea, Filip Arabul, Otacilla.
Piesa este propusă pentru clasare în categoria juridică Tezaur în cadrul proiectului „Un viitor pentru trecut – clasarea și valorificarea patrimoniului epigrafic și sculptural callatian”, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-Cultura, derulat de Direcția Cultură și Sport Mangalia, prin serviciul Muzeul de Arheologie „Callatis”, în parteneriat cu Universitatea "Ovidius" din Constanța.
www.muzeucallatis.ro
Programul RO-Cultura
Granturile SEE si norvegiene
EEA and Norway Grants
#rocultura #mangalia #eeagrants

 

Sursa informațiilor Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu