LINK EXCHANGE

joi, 12 august 2021

Meșteșuguri tradiționale. Prelucrarea artistică a lemnului

 

 

Meșteșuguri tradiționale. Prelucrarea artistică a lemnului
Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, în perioada 13-15 august, manifestarea „Meșteșuguri tradiționale. Prelucrarea artistică a lemnului”.
La evenimentul care se desfășoară pe platoul din fața instituției de cultură sunt invitați meșteri populari specializați în prelucrarea lemnului.
Din Moreni, județul Dâmbovița, va veni la Constanța meșterul Vasile Moldoveanu, care va ilustra arta prelucrării lemnului prin icoane de vatră, cruci de mână, lăzi de zestre în miniatură, înnobilate cu motive decorative pline de semnificații, dar și cu alte obiecte inspirate de forme tradiționale.
Din cunoscutul centru specializat în prelucrarea obiectelor de lemn de uz gospodăresc, Băbeni, județul Vâlcea, va participa Constantin Lepădatu. Meșterul va prezenta publicului linguri, găvane, platouri și alte obiecte de uz, realizate prin tehnici simple: tăiere, cioplire, scobire și șlefuire, uneori înfrumusețate cu mici crestături.
Prin prezența la Constanța a acestor meșteri populari, Muzeul de Artă Populară și-a propus să arate continuitatea și evoluția meșteșugului prelucrării lemnului și modul în care s-au perpetuat în timp formele tradiționale și motivele decorative.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu