Plante medicinale şi aromatice

 

Plante medicinale şi aromatice
„Respectul faţă de cărţi poate fi manifestat doar prin folosirea lor”
(Umberto Eco)
Încă din vremuri îndepărtate, oamenii au urmărit transmiterea cunoştinţelor acumulate către generaţiile viitoare. Descoperirile arheologice susţin această afirmaţie prin numeroase obiecte şi scrieri. Printre cele mai vechi indicii se numără 33 de tablete sumeriene cu o vechime de 5000 de ani care conţin detalii cu privire la plantele medicinale.
Cel mai vechi tratat cunoscut, despre plante medicinale, datează de aproape 5000 de ani, a fost scris în timpul domniei împăratului chinez Chi’en Nung şi conţine descrieri ale utilizărilor medicinale a peste 300 de plante. Pe monumente asiriene, persane şi sumeriene, pe pereţii templului din Karnak din Egipt, datând din perioada 3000-2500 î.Hr., s-au găsit desene gravate şi sculpturi stilizate reprezentând plante medicinale.
În Egiptul Antic, s-au găsit papirusuri, care datează din anul 1500 î.Hr., în care sunt descrise peste 200 de plante tămăduitoare.
După cum consemnează Hipocrate, cel care a descris peste 236 de plante medicinale, planta Sylphium (folosită împotriva febrei ca sudorific) era vandută pe echivalentul ei în aur sau pe marfuri din Atena si Roma. Tot Hipocrate povesteste ca medicamentul preparat, din ultimul exemplar de Sylphium, ar fi fost oferit cu mare pompă lui Nero. Vechile cărţi sfinte abundă în menţiuni şi sfaturi cu privire la folosirea diferitelor plante medicinale. Oameni de ştiinta şi filozofi antici, precum Dioscoride, Galen, Pliniu cel Bătrân s-au aplecat cu mare atenţie asupra plantelor medicinale, descriindu-le înfăţişarea şi locul unde cresc, enumerandu-le proprietăţile (putem folosi termenul de „bunicul determinatoarelor”) şi uneori prezentând chiar reţete de preparare a unor leacuri, sub forme de pudre, pomezi, etc.
Vastele cunoștințe ale românilor despre plantele medicinale au fost consemnate începând cu secolul al XVI-lea în cărți precum „Folosirea plantelor de leac” primul manuscris scris pe această temă, „Psaltirea Scheiana“ (1515), „Herbarium de la Cluj“ (1587) sau „Sanitatis studium“, scrisă de Paul Kyr şi publicată la Braşov în anul 1551, cea mai veche carte medicală tipărită în ţările române.
Studiul plantelor medicinale a continuat până în zilele noastre, fiind cunoscute circa 8000 de principii active extrase din plante, precum şi o serie de produşi intermediari, care servesc ca bază la prepararea medicamentelor.
La nivel mondial lucrările publicate numără mii de titluri dedicate fitoterapiei.
Cărţile expuse propun atenţiei unui cerc larg de cititori aspecte botanice, agronomice, chimice şi farmacologice esențiale unei familiarizări cu problema plantelor medicinale şi aromatice. Din ele cititorul află principalele aspecte privind obţinerea produsului brut, principii active, noţiuni fundamentale de fitoterapie şi aromoterapie.
1. „Cele mai rentabile plante medicinale din România” de Juliu Prodan, Tipografia Pernat și Depozitul de Hârtie, Cluj, 1924;
2. „Flora medicinală a României” vol. I de Mircea Alexan, Ovidiu Bojor, Florentin Crăciun, Editura Ceres, Bucureşti, 1991;
3. „Flora medicinală a României” vol. II de Mircea Alexan, Ovidiu Bojor, Florentin Crăciun, Editura Ceres, Bucureşti, 1992;
4. „Cultura plantelor medicinale şi aromatice” de Leon Sorin Muntean, Ed Dacia, 1996;
5. „Botanica farmaceutică”, Avram Radu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974;
6. „Enciclopedia plantelor medicinale cultivate în România”, Mihaela Temelie, Editura Rovimed, Bacău, 2008;
7. „Plante medicinale şi aromatice de la A la Z” de Ovidiu Bojor, Mircea Alexan, RECOOP, București,1982;
8. „1000 de plante medicinale”, ed. Aquila, 2008.

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău.