LINK EXCHANGE

miercuri, 9 iunie 2021

Exponatul săptămânii este un opaiț roman

 

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
07.06.2021-13.06.2021
Muzeul de Istorie
Exponatul săptămânii este un opaiț roman; el face parte din colecția de Arheologie (Roman) a Muzeului de Istorie a județului Vâlcea, fiind înregistrat la numărul 1499. A fost descoperit în 2009, în așezarea romană de la Ocnița, punctul Aval Baraj, de către arheologii Muzeului Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea.
Cercetările arheologice au relevat existenţa a 12 locuinţe, două ateliere de fierărie, două cuptoare de redus minereul de fier, trei cuptoare pentru pâine, patru vetre şi nouă locuinţe cu structură de lemn. Se remarcă existenţa unei locuinţe cu fundaţie de piatră care este considerată a fi un turn de supraveghere transformat ulterior într-o locuinţă cu scop pur economic. Așezarea se datează în sec. II - III p. Chr.
Conform tipologiei lui S. Loeschcke, exponatul în discuție se încadrează în tipul Loeschcke IV (cel mai probabil varianta cu tortiță), lucru dificil de precizat deoarece prezintă o ruptură în zona în care ar fi trebuit să tortița de ținut cu mâna. În orice caz, acest tip se caracterizează prin prezența volutelor cu 2 butoni, care decorează baza ciocului. Tipul Loeschcke IV de lucerne (opaițe) apare în nordul Italiei, în prima jumătate a secolului I p. Chr. şi are o circulaţie până la finalul aceluiaşi secol. În provincii, respectiv în zona Dunării de Jos, acest tip continuă să fie imitat şi produs până în prima jumătate a secolului II p. Chr. În Dacia s-au descoperit astfel de piese în situri precum Apulum, Tibiscum sau Buciumi.
Descriere: discul este uşor concav, conturat de o bordură, ornamentat cu o figură în relief (scoică). Orificiul de alimentare este de mici dimensiuni, plasat excentric. Ciocul este rotunjit, flancat de volute; ansa lipsește, baza este plată.
Stare de conservare: lipseşte toarta, slipul se păstrează doar pe alocuri.
Tehnică/material: modelat în tipar, pasta fină, de culoare cărămizie, dublată de un slip roşiatic.
Datare: sec. I-II p. Chr.
Dimensiuni: H = 2,11 cm; L = 8,25 cm; l = 5,69 cm; Ddisc = 4,13 cm; Dbază = 3,08 cm, Lcioc = 2,51 cm, lcioc = 2,07 cm.

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean Vâlcea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu