LINK EXCHANGE

joi, 25 martie 2021

Dumbrăveanca (Coracias garrulus Linnaeus, 1758)

 



Exponatul săptămânii: Dumbrăveanca (Coracias garrulus Linnaeus, 1758)
Dumbrăveanca (Coracias garrulus Linnaeus, 1758) este întâlnită în România în perioada caldă, mai ales în regiunile de câmpie și colinare din Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, lipsind din Transilvania.
Dumbrăveanca se hrăneşte cu insecte, reptile, broaşte şi chiar mamifere de dimensiuni reduse. În ceea ce priveşte etologia speciei, avem de-a face cu o pasăre monogamă, foarte teritorială. Preferă să cuibărească în scorburi, unde în luna mai depune 3-5 ouă. Odată ieşiţi din ou, puii sunt hrăniţi cu insecte de talie medie sau mare, ajungând la maturitate după 25-30 zile. Păsările adulte migrează la jumătatea lunii august în Africa sau Asia de Sud.
Din păcate se pare că efectivele acestei superbe păsări sunt în scădere, populaţia din România fiind estimată în momentul de faţă la 4.600 – 6.500 perechi. Scăderea numărului de păsări a fost explicată prin alterarea și pierderea habitatelor în care trăieşte specia, vânătoarea, dar și alte activități antropogene.
Specimenul face parte din colecţia ornitologică a Muzeului Municipal Mediaş şi a fost colectat din localitatea Vicovu de Sus, judeţul Suceava.

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipal Mediaș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu