LINK EXCHANGE

vineri, 19 martie 2021

𝘾𝙍𝙐𝘾𝙀𝘼 𝙑𝙊𝙄𝙉𝙄𝘾𝙐𝙇𝙐𝙄 𝘏𝘦𝘱𝘢𝘵𝘪𝘤𝘢 𝘵𝘳𝘢𝘯𝘴𝘴𝘪𝘭𝘷𝘢𝘯𝘪𝘤𝘢 𝘍𝘶𝘴𝘴.-𝘖𝘳𝘥. 𝘙𝘢𝘯𝘶𝘯𝘤𝘶𝘭𝘢𝘭𝘦𝘴, 𝘍𝘢𝘮. 𝘙𝘢𝘯𝘶𝘯𝘤𝘶𝘭𝘢𝘤𝘦𝘢𝘦

 

#MuzeulOlteniei #SecțiaȘtiințeleNaturii 

𝘾𝙍𝙐𝘾𝙀𝘼 𝙑𝙊𝙄𝙉𝙄𝘾𝙐𝙇𝙐𝙄 𝘏𝘦𝘱𝘢𝘵𝘪𝘤𝘢 𝘵𝘳𝘢𝘯𝘴𝘴𝘪𝘭𝘷𝘢𝘯𝘪𝘤𝘢 𝘍𝘶𝘴𝘴.-𝘖𝘳𝘥. 𝘙𝘢𝘯𝘶𝘯𝘤𝘶𝘭𝘢𝘭𝘦𝘴, 𝘍𝘢𝘮. 𝘙𝘢𝘯𝘶𝘯𝘤𝘶𝘭𝘢𝘤𝘦𝘢𝘦


Cu cât este mai rară o floare, cu atât capătă mai multă valoare și frumusețe. Dar, să nu uităm – florile rare au un loc special în ecosistem și trebuie să rămână în habitatul lor natural. Nu se rup. Nu se cumpără. Se admiră ca o declarație de dragoste a naturii pentru omenire.
Planta denumită popular - Crucea voinicului - este o specie perenă ce aparține familiei Ranunculaceae. În pământ prezintă un rizom lung, oblic sau orizontal, de la extremitatea căruia se grupează, în fiecare an, frunzele și florile. Tulpina este scapiformă, neramificată, terminată cu o floare, cu foliole petaloide în număr de 6 – 7 (10), cu vârf rotunjit, albastre deschise. Frunzele sunt trilobate (ca o treflă din cărțile de joc) cu lobii crenați – lobulați.
Denumită științific - Hepatica transsilvanica – floare de o deosebită gingășie, este o varietate endemică a Carpaților de Est și Sud, declarată monument al naturii fiind ocrotită de lege.
Asemenea florilor de colț, Hepatica transsilvanica este foarte rară și iubește pantele montane greu accesibile.
Spre deosebire de alte flori îndrăgostite de lumina soarelui, crucea voinicului preferă umbra pădurilor de fag și de molid. Cu toate că, la prima vedere, această floare pare fragilă, rădăcinile sale sunt foarte puternice și se dezvoltă în soluri calcaroase și pietroase.
Poate fi admirată în lunile aprilie – mai, însă cele mai grăbite flori încep să năpădească cu frumusețea lor văile umbroase și zilele mohorâte ale sfârșitului lunii februarie.

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu