LINK EXCHANGE

sâmbătă, 17 octombrie 2020

Tezaurul de denari romani republicani de la Breaza, jud. Brașov

 


Tezaure monetare din colecțiile Muzeului Municipiului București


Tezaurul de denari romani republicani de la Breaza, jud. Brașov


În anul 1969, în urma unei ploi, a fost descoperit întâmplător un tezaur alcătuit din 122 denari romani republicani, ce a fost adus spre achiziționare de cei doi descoperitori la Muzeul Municipiului București. Monedele au fost aflate în parte la suprafață, în parte la circa 20 cm în adâncime, într-un loc situat la o distanță de 150 m de latura de sud-est a fortificației medievale, în punctul „La Turnu”. Fortificația de piatră cu un zid de incintă și două turnuri din sec. XIII-XIV suprapune o așezare dacică, datată în sec. I a.Chr. – I p.Chr.
În anul 1967 după încheierea unor săpături efectuate în aceeași zonă, ar fi fost descoperit un număr de 10 piese, denari republicani, care au ajuns în colecția Muzeului Brukenthal din Sibiu. Inițial s-a vehiculat ipoteza că tezaurul descoperit în 1969 și intrat în colecția numismatică a MMB, ar fi avut legătură cu lotul din 1967 de la Brukentahl, dar anii diferiți, ca și datele deocamdată sumare, nu îndreptățesc această posibilă proveniență comună. Tot în această regiune, s-ar fi găsit și o monedă dacică schiphată, ea fiind una dintre dovezile locuirii de tip Latène.
Cei 122 denari ai tezaurului din colecția MMB se situează în intervalul anilor 155/120 a.Chr. și 8/6 a.Chr., cu ultimele emisiuni datând din vremea împăratului Augustus. Între monede, se constată prezența unora mai rare sau mai puțin cunoscute de la monetari ca D. Iunius Silanus, L. Calpurnius Piso Frugi sau C. Naevius Balbus. Cei mai mulți denari se concentrează în perioadele anilor 90-81 a.Chr. cu o proporție de 10,65 % din total, precum și între anii 50-41 a.Chr., cu o valoare de peste 28 %. În ceea ce privește greutatea, aproape jumătate dintre piese, cântăresc între 3,70 și 3,90 g. De asemenea, pe aversul lor au fost aplicate câte un poanson de mici dimensiuni, cu semne dintre cele mai diferite. Se consideră că operațiunea de contramarcare a avut ca scop verificarea calității metalului, pentru a se face o distincție de exemplarele fourrée (care sunt alcătuite dintr-un miez de bronz acoperit cu un strat subțire de argint).
Din punct de vedere cronologic, depozitul se încadrează în orizontul de tezaure ascunse cu prilejul evenimentelor desfășurate la nord de Dunăre începând cu campania lui Marcus Vinicius din anii 11-9 a.Chr. și culminând cu expediția lui Sextus Aelius Catus. Din aceeași perioadă, se pot enumera și tezaurele de la Amnaș, Apoldu de Sus, Beclean și Ilieni, care au fost îngropate în aceleași împrejurări istorice.
Tezaurul poate fi admirat în cadrul expoziției permanente a Muzeului George Severeanu.

 

Sursa informațiilor Muzeul George Severeanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu