LINK EXCHANGE

duminică, 25 octombrie 2020

Expoziția: RECUNOȘTINȚA MILITARILOR. Plăci și barete de decorații

 

 

RECUNOȘTINȚA MILITARILOR

Dragi prieteni,

Astăzi, la zi de sărbătoare a tuturor militarilor români, noi, cei din Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, dorim să urăm La Mulți Ani tuturor celor ce îmbracă haina Armatei Române!

Și, cum să serbăm cel mai bine această zi mare decât așa cum știm noi mai bine, și anume, printr-o expoziție temporară intitulată: RECUNOȘTINȚA MILITARILOR. Plăci și barete de decorații.

Expoziția noastră dorește, pentru prima dată, să arate vouă, celor ce ne călcați pragul chiar și în aceste vremuri, cum au purtat militarii, de-a lungul ultimilor 150 ani, decorațiile ce le-au primit ca semne ale prețuirii celor pe care i-au apărat. Exponatele noastre scoase astăzi la lumină, unele chiar pentru prima dată, sunt, așa cum spune și subtitlul expoziției, plăci și barete de decorații.

Plăcile sunt modul în care erau purtate mai mult de trei decorații montate pe un suport pe care erau puse panglicile și de care se atașau însemnele acestora, toate într-o singură linie. Baretele sunt modul de purtare a decorațiilor la ținuta de serviciu sau campanie în care erau folosite doar panglicile decorațiilor, fără a mai avea însemnele atașate la acestea. Începând cu anul 1878 a fost oficializat portul plăcilor la ținuta de ceremonie iar tot atunci, pentru campanie, era ordonat să se poarte plăcile dar doar cu panglici, fără însemnele acestor decorații. După cum putem vedea și în obiectele alese pentru expunere, au fost create plăci speciale pentru aceasta denumite plăci de panglici.

În anul 1912 aceste plăci au fost subțiate și au apărut primele barete de panglici care încă respectau normele plăcilor de panglici într-o singură linie. După primul război mondial, acestea au căpătat o formă mai apropiată panglicilor de decorații fiind acum așezate și pe mai multe rânduri. Plăcile de decorații, pe de altă parte, și-au păstrat forma inițială, care va rămâne astfel până la schimbarea sistemului de decorații. Totuși, de-a lungul acestei epoci au existat mai multe mici variațiuni care pot fi observate și în expoziția noastră.

Pentru perioada socialistă am ales câteva exemple de barete de decorații cât și o singură placă de decorații. Dacă baretele au devenit specifice pentru epocă, fiind prelucrate pe material plastic, placa este un unicat ce pare a fi neoficială.

Sperăm că expoziția noastră să vă suscite interesul și să vă facă plăcere să vedeți o parte mai puțin cunoscută a decorațiilor românești și străine, așa cum au fost purtate ele de militarii români de-a lungul timpului!

Dr. Corneliu Andonie
Dr. Emil Boboescu

 

Sursa informațiilor Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu