Dr. Victor BABEȘ
„Ştiinţa este adevărul, este cunoaşterea şi întrebuinţarea forţelor naturii pentru fericirea omului” – Victor Babeş
Monetăria Statului dedică noul produs medalistic inclus în programul medalistic pe anul 2020 medicului român, savant de talie mondială, Victor Babeș.
Personalitate proeminentă a medicinei românești, Victor Babeș a întemeiat școala română de microbiologie și morfopatologie. A preparat vaccinurile pentru combaterea în masă a mai multor boli puternic contagioase.
Printre numeroasele sale contribuții, părintele medicinei moderne românești și-a înscris numele în istoria medicinei universale ca unul dintre fondatorii microbiologiei moderne, autor al primului tratat de specialitate din lume, „Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia bolilor infecțioase“, scris în anul 1885 împreună cu savantul francez André Victor Cornil și distins cu premiul Montyon.
Victor Babeș este „cel care a purtat făclia științei românești timp de 40 de ani“ și „cel mai ilustru reprezentant al științei medicale românești“ - Gheorghe Marinescu, fondatorul Școlii Românești de Neurologie.
Produsul medalistic „Mari personalități ale medicinei românești: Dr. Victor Babeș”– emis într-un tiraj fix de 100 seturi și format din medalie, broșură și cutie de lemn – poate fi achiziționat de la magazinul Beldiman la prețul de 896 lei/ set, pentru medalia din argint și de 271 lei/ set, pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Specificații tehnice:
Material: Argint 925‰
- Diametru: 60 mm
- Greutate: 179 grame
- Calitate: patinată
Tiraj fix: 40 bucăți
Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 60 mm
- Calitate: patinată
Tiraj fix: 60 bucăți
Pentru comenzi / info, vă rugăm să ne transmiteți un mesaj prin e-mail la: comenzi.online@monetariastatului.ro
Produsele vor fi expediate prin curier, plata ramburs.
___________________________________________
#MonetariaStatului #MonetariaStatului150 #TheRomanianMint #TheRomanianMint150 #VictorBabes #Medici #MediciRomani #Medalii #Medals
Sursa informațiilor Monetăria Statului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu