Tezaurul de la Lupu cum este cunoscut în lumea specialiștilor a fost descoperit întâmplător în anul 1978, în cimitirul satului cu ocazia săpării unei gropi de mormânt. Piesele de argint care compun tezaurul au fost îndoite şi introduse într-o cană de bronz romană, având toarta dezlipită şi pierdută încă din vechime. Cana a fost apoi îngropată şi deasupra ei a fost aşezată o lespede de piatră.
Vasul de bronz este de tip republican târziu şi a fost realizat într-un atelier roman din Italia cândva în a doua jumătate a secolului I a. Chr. sau în prima jumătate a veacului următor. Inventarul depus în cană este constituit de un bol semisferic de argint (mastos), de două fibule cu noduri şi de şapte discuri (phalere) cu reprezentări zoomorfe şi antropomorfe în relief.
Cele două vase, unul pentru turnat, iar celălalt pentru băut, au fost folosite probabil în oficierea unor ritualuri în care se consumau băuturi alcoolice (vin, bere etc.). Vase de diferite tipuri sunt figurate ca atribute ale unor personaje feminine pe diverse produse de artă cum este cazul spre exemplu cu un medalion de argint de la Jakimovo, în nord-vestul Bulgariei ori cu o placă de la Lupu.
Fibulele cu noduri cunosc de asemenea numeroase analogii în spaţiul dacic, fiind cel mai frecvent întâlnite în tezaure descoperite pe teritoriul Transilvaniei. În general, în aceste tezaure astfel de fibule se asociază cu alte obiecte de podoabă de argint cum sunt lanţurile purtate la gât sau perechile de brăţări simple. Aceste podoabe fac parte din repertoriul de ornamentare vestimentară feminină. Ele nu au fost imitate niciodată în bronz, deci nu au fost purtate şi de membrii de rând ai comunităţilor dacice. Prin urmare se poate presupune că aceste podoabe de argint au făcut parte din garniturile ornamentale ale unor costume ceremoniale purtate foarte probabil de femei având funcţii sacerdotale. Ideea că ele au aparţinut unor preotese este susţinută şi de reprezentările de pe discurile de argint din acelaşi tezaur.
În ceea ce priveşte funcţionalitatea acestor discuri, ele au constituit la rândul lor piese componente ale costumului ceremonial. Pentru acest fapt pledează în primul rând asocierea discurilor cu fibulele cu noduri, acestea din urmă fiind reprezentate foarte probabil şi pe costumul personajelor feminine figurate pe discuri.
Pentru înţelegerea „mesajului” iconografic conţinut de reprezentările de pe falere un rol important îl are reconstituirea modului în care acestea au fost asociate pentru a comunica privitorilor povestea lor precisă. Conform diametrelor lor, discurile formează mai multe perechi şi probabil aşa au fost ele grupate pe costumul preotesei care „interpreta” povestea mitologică conţinută în imagini. Astfel, se poate presupune că perechile de falere erau purtate pe umeri şi pe piept, fiind dispuse de sus în jos după cum urmează: perechea de falere cu reprezentarea vulturilor şi a şerpilor; perechea de falere cu reprezentarea călăreţului şi a unui personaj feminin; încă o pereche de falere cu acelaşi gen de reprezentări având dimensiuni mai mari decât precedentele; falera cu reprezentarea feminină înaripată era fixată probabil pe piept între cele două şiruri formate de perechile de falere.
O astfel de dispunere a imaginilor sugerează intenţia celor care au utilizat aceste piese de a organiza mesajul sacru pe trei registre tematice. Primul registru este reprezentat de confruntarea dintre vultur şi şarpe, simbolizând probabil opoziţia dintre forţele chtoniene şi cele uraniene, între Pământ şi Cer. A doua şi a treia pereche de falere constituie o interpretare în două ipostaze diferite a unei scene de advent (întâmpinare). Imaginea călăreţului este aceeaşi pe ambele discuri, în timp ce personajele feminine sunt redate în mod diferit, ele având însă unele atribute comune. Tocmai aceste atribute indică faptul că cele trei reprezentări feminine constituie mai degrabă ipostaze ale aceluiaşi personaj redate în momente diferite ale naraţiunii sacre, a „poveştii” înfăţişate participanţilor la ritual.
În sfârşit, al treilea registru are ca temă revelarea cu toate atributele sale a divinităţii feminine stăpânitoare a naturii sălbatice şi care în întregul ansamblu de imagini este asociată cu cavalerul. Divinitatea feminină, înaripată şi însoţită de două animale sălbatice, este din punct de vedere iconografic similară cu alte imagini din aria mediteraneană sau din Orient care înfăţişează „stăpâne” ale naturii şi animalelor, cum au fost spre exemplu Artemis la greci şi Diana la romani.
În concluzie, piesele care formează tezaurul de la Lupu constituie un set de ornamentare corporală şi de obiecte folosite în oficierea unui cult, care au aparţinut unei preotese din a doua jumătate a sec. II a. Chr. sau din prima jumătate a sec. I a. Chr. Tezaurul aduce informaţii importante cu privire la viaţa spirituală a dacilor din epoca de început a Regatului dac.
Sursa informațiilor MNUAI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu