LINK EXCHANGE

duminică, 12 iulie 2020

Donariul de la Biertan


În anul 1775 a fost descoperit lângă satul Biertan, la sud-est de Mediaș (județul Sibiu), un donarium creștin și un disc. După descoperire, donariul a ajuns mai întâi în colecția Brukenthal din Avrig, apoi în cea a Muzeului Brukenthal din Sibiu și, în cele din urmă, în colecția Muzeului Național de Istorie a României. Importanța acestui obiect pentru începuturile creștinismului în Dacia a fost subliniată pentru prima dată de profesorul Kurt Horedt, de la Universitatea din Cluj.
Donariul este format dintr-o tăbliță dreptunghiulară (cadru), din bronz turnat, de forma unei tabula ansata; lungimea este de 32,5 cm, lățimea de 12,6-13,2 cm și grosimea de 0,4 cm. În interiorul cadrului, spațiul a fost împărțit în trei părți egale, longitudinale, de două bare paralele. Pe bare și pe rama de jos a tăbliței se află o inscripție latină, din litere ajurate (tăiate în grosimea bronzului tăbliței), așezate pe trei rânduri: EGO ZENO/ VIUS VOT/ UM POSUI, adică EU ZENOVIE AM PUS OFRANDA (făgăduință, danie). Cele două laturi scurte au câte un adaos triunghiular prevăzut cu trei orificii. Pe laturile lungi era fixată, la mijloc, câte o toartă circulară. Cea superioară (care acum nu mai există) probabil că era atârnată de un policandru sau de un candelabru, fapt care implica existența unui lăcaș de cult, deci a unei bazilici. De cea inferioară era agățată a doua piesă a donariului și anume un disc (chrismon), tot din bronz turnat, având înscrisă în el monograma lui Hristos (X + P), cu litere ajurate. Acest disc, prevăzut cu două toarte circulare, are diametrul de 23,7 cm și grosimea de 0,4 cm.
Cercetătorii au datat acest donarium în secolul IV și îl consideră, în mod unanim, drept obiect creștin, majoritatea pronunțându-se și pentru apartenența sa la o comunitate creștină de daco-romani (altfel, inscripția în limba latină negăsindu-și justificare). Probabil că a existat un lăcaș de cult creștin, unde a fost atârnat, de un policandru. Prin urmare, inscripția de la Biertan este de o mare însemnătate istorico-bisericească, pentru că, poate atesta vechimea creștinismului daco-roman și persistența populației daco-romane, care vorbea latinește, după retragerea legiunilor și a administrației în sudul Dunării.

Aflați mai multe accesând link-ul de mai jos:


Sursa informațiilor MNIR.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu