LINK EXCHANGE
▼
sâmbătă, 2 mai 2020
Tezaure monetare din colecțiile Muzeului Municipiului București IX - 01.05.2020
Tezaure monetare din colecțiile Muzeului Municipiului București
În anul 1965, au fost aduse la Cabinetul Numismatic al Muzeului Municipiului Bucureşti spre a fi achiziţionate, un număr de 16 monede antice ce au fost descoperite în localitatea Cochirleni, com. Rasova, jud. Constanţa. Între acestea, sunt patru piese de argint geto-dacice ce provin dintr-un tezaur descoperit în anul 1940, într-o oală neagră, la adâncimea de 6 m pe malul Dunării. Iniţial au fost mai multe monede asemănătoare, care s-au risipit, rămânând numai aceste 4 exemplare.
Pe teritoriul aşezării de la Cochirleni, s-au succedat mai multe civilizaţii, din neolitic până în epoca medievală, fiind relevate aici urmele unei prime aşezări de tip tell încă din timpul culturii Gumelniţa. Pentru perioada preromană, este semnalată descoperirea unei amfore mici de Thasos, neştampilate, datată în sec. IV-III a.Chr., care a fost folosită ca urnă funerară.
Micul depozit din anul 1940 este alcătuit din patru monede de argint de tip Inoteşti-Răcoasa. Acestea sunt imitații după tetradrahmele postume ale regelui macedonean Filip II. Ele sunt emisiuni târzii derivate stilistic din cele de tip Adâncata-Mănăstirea şi Vârteju-Bucureşti.
Cea mai mare parte a descoperirilor de tip Inotești-Răcoasa se situează în stânga Dunării, în câmpia română, concentrându-se în două mari zone, una între râurile Argeş şi Ialomiţa, şi cealaltă în zona Buzăului până la cursul inferior al Siretului. Cu toate acestea, astfel de monede încep să fie semnalate din ce în ce mai des în regiunea din dreapta Dunării, în aşezările de pe malul fluviului. Mai multe descoperiri de tip Inoteşti-Răcoasa sunt menţionate în zona de sud-vest a Dobrogei, unde o piesă în stare fragmentară a fost aflată la Izvoarele, com. Lipniţa, jud. Constanţa alături de o emisiune de tip Vârteju-Bucureşti în punctul „La tablă”, pe malul Dunării, în vecinătatea aşezării geto-dacice. O altă monedă mult mai bine păstrată provine din localitatea alăturată Dunăreni, com. Aliman, ce a fost aflată într-o mică fortificaţie de lângă castrul roman. În cadrul săpăturilor arheologice de la Ostrov, jud. Constanţa, a fost găsită în pământul de umplutură o piesă fragmentară de tip Inoteşti-Răcoasa. De asemenea, în cadrul cercetărilor arheologice din 2007 de la Ulmetum – Pantelimonul de Sus, com. Pantelimon, a fost descoperit un exemplar fragmentar. La aceste semnalări se adaugă o piesă găsită passim în Dobrogea, care ar putea proveni din sud-vest, tot de pe malul Dunării.
Cu toate acestea, monedele de tip Inoteşti-Răcoasa apar şi în nord, în compoziţia unui tezaur aflat recent în 2006, la Somova, jud. Tulcea în număr de 13 exemplare, alături de emisiuni geto-dacice de tip Vârteju-Bucureşti (24 ex.) şi Măcin (16 ex.), dar şi împreună cu trei exemplare de la regele traco-getic Moskon. Depozitul de la Cochirleni se înscrie în seria descoperirilor de astfel de emisiuni din aşezările dobrogene, descoperiri ce schiţează o arie de circulaţie în zona de sud-vest la sfârşitul sec. II – I a.Chr.
Sursa informațiilor Muzeul Municipiului București.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu