LINK EXCHANGE

miercuri, 2 octombrie 2019

EXPONATUL LUNII OCTOMBRIE: TIPAR DE BRONZ






EXPONATUL LUNII OCTOMBRIE
TIPAR DE BRONZ

Încă din sec. al XI- lea, la Păcuiul lui Soare existau ateliere în care se produceau obiecte de podoabă şi garnituri de îmbrăcăminte prin tehnica presării(au repousse) . Un astfel de obiect reprezentând un tipar de bronz pentru mulat aplice din foiţă de aur, se află în colecţiile Muzeului Dunării de Jos Călăraşi.
Tiparul este confecţionat din bronz, are forma dreptunghiulară, având L= 93mm, l= 53mm, gr.=2mm. Pe faţa tiparului sunt redate siluetele a patru căprioare dispuse câte două spate în spate, simetria lor fiind aproape perfectă. Maniera de redare a căprioarelor şi eleganţa poziţiei lor, trădează mâna unui meşter artist cu îndelungă experienţă.
Placa de bronz este mărginită pe cele patru laturi de un decor şnurat. Cu acest tipar se obţineau, prin presarea unei foiţe de aur, podoabe care se aplicau probabil pe diferite obiecte, acoperite sau nu cu stofă sau pânză.
Deşi nu a fost descoperită nici o podoabă care să fi fost făcută cu un asemenea tipar, au fost totuşi găsite tipare asemănătoare celui prezentat, nu prin motivele decorative ci prin funcţionalitate. Un exemplu elocvent îl constituie o plăcuţă - tipar din os, dreptunghiulară, descoperită la Costeşti ( Iaşi). Pe una din feţe sunt reprezentate figurile a trei bărbaţi, posibil preoţi, iar pe cealaltă faţă se află un decor geometric compus din linii şi cercuri.
Argumentul pentru existenţa la Păcuiul lui Soare a unui atelier de confecţionat bijuterii şi accesorii vestimentare este dat de numeroasele descoperiri a unor piese finite (lunule, cruciuliţe, inele, cercei, catarame) dar şi a unor piese rebutate care, alături de tiparele din secolul al XI- lea pentru obţinerea de podoabe prin tehnica au repousse, definesc odată în plus caracterul urban al amintitei aşezări.



Sursa informațiilor Muzeul Dunării de Jos Călărași.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu