LINK EXCHANGE
▼
luni, 7 octombrie 2019
COIFUL DE LA GAVOJDIA
COIFUL DE LA GAVOJDIA
Știați că la Muzeul Național al Banatului există unul dintre coifurile greco-ilirice din România, realizat dintr-o unică bucată de bronz? Obiectul descoperit în 2003 la hotarul de nord al comunei Găvojdia (Timiș) a fost datat în Hallstattul târziu (1/2 sec. VI – sec. IV î.Hr.), iar prezența lui a fost interpretată ca o depunere ritualică (ofrandă).
Piesa are analogii în Grecia, la Olimpia și la Isthmia, în spațiul fost iugoslav, în vecinătatea Epirului și a coastei dalmate. Descoperirea confirmă legăturile între spațiul iliric și spațiul nord-dunărean, în secolele VI – V î.Hr.
Coiful are calota ranforsată de două nervuri cu secţiune triunghiulară, puternic reliefate. Apărătoarea de ceafă este dispusă în unghi drept faţă de calotă. Spre extremităţile celor două obrăzare se află câte o mică perforaţie, pentru prinderea cureluşei de la bărbie. Deasupra tăieturii în unghi ascuţit ce separă obrăzarul stâng de apărătoarea de ceafă se află trandafirul heraldic(floarea vieții) realizat din argint.
Pe obrăzarul stâng se disting silueta unui cal şi cea a unui călăreţ, realizate prin aplicarea ulterioară de argint.
Trebuie reținut că anumite râuri, lacuri sau izvoare erau considerate spații sacre. Fiind zone liminale, se credeau a fi adevărate punți de comunicare între lumi, unde astfel de ofrande erau depuse cu regularitate.
Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu