LINK EXCHANGE
▼
duminică, 23 iunie 2019
Lansarea volumelor Pontica 51 (2018) și Circulația monedei bizantine în Dobrogea (sec. VI-VIII), semnat de cerc. șt. I Gabriel Custurea
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) organizează luni, 24 iunie 2019, ora 12:00, la sediul din Piața Ovidiu nr. 12, aula Adrian Rădulescu, lansarea volumelor Pontica 51 (2018) și Circulația monedei bizantine în Dobrogea (sec. VI-VIII), semnat de cerc. șt. I Gabriel Custurea.
Cu numărul 51 revista Pontica intră în cel de-al șaselea deceniu de apariție neîntreruptă, de-a lungul căreia a devenit, împreună cu Sesiunea Internațională cu același nume, cartea de vizită a activității științifice a MINAC. Volumul cuprinde studii privind istoria și arheologia spațiului danubiano-pontic, grupate în mai multe arii tematice: Historica (culte greco-romane și mitologii fondatoare în cetățile vest-pontice, elemente de istorie politico-militară, socială și religioasă oglindite în izvoare literare târzii, începuturile arheologiei dobrogene, istorie creștină), Archaeologica (preistorie, obiecte romane din sticlă, arheologie subacvatică de-a lungul litoralului românesc, rezultate ale cercetărilor arheologice din situri dobrogene, producție și tipologie ceramică în perioada romană târzie, sisteme defensive, piese din metal și prelucrarea lor în perioadele romano-bizantină și medievală), Epigraphica (inscripții grecești și latine inedite, dar și unele publicate anterior și revizuite), Ovidianum (studii dedicate vieții și operei poetului Publius Ovidius Nasso, prezentate în cadrul Simpozionului Științific Internațional Evocări ovidiene: poezie-mitologie-realitate istorică, organizat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța între 10 și 12 mai 2017), Nomismata (istorie monetară în perioadele elenistică, romană și bizantină timpurie). Volumul se încheie cu o serie de recenzii ale unor lucrări de specialitate recent publicate și cu lista noilor intrări în biblioteca muzeului. O secțiune separată este dedicată memoriei academicianului Șerban Papacostea, dealtfel membru în comitetul științific al revistei Pontica.
Circulația monedei bizantine în Dobrogea (sec. VI-VIII), semnat de cercet. șt. I Gabriel Gh. Custurea, completează, alături de volumul anterior, dedicat perioadei secolelor IX-XI, imaginea dinamicii monedei bizantine în spațiul danubiano-pontic. Cercetătorul constănțean centralizează și analizează materialul numismatic aparținând perioadei enunțate în titlu, publicat în literatura de specialitate de-a lungul a peste patru decenii. Piesele numismatice discutate aparțin colecțiilor unor instituții de specialitate din țară: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Institututl de Arheologie „Vasile Pârvan” București, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Național de Istorie a României, etc. Volumul, publicat în ediție bilingvă română - engleză, se desfășoară de-a lungul a două prime capitole care tratează istoricul cercetărilor numismatice pentru perioada analizată și enunță considerațiile istorice rezultate din studierea colecțiilor monetare. A doua parte a publicației conține un util repertoriu arheologic al siturilor care au furnizat materialul numismatic analizat, precum și două detaliate repertorii ale descoperirilor monetare (monede izolate și tezaure monetare).
Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu