LINK EXCHANGE

luni, 18 februarie 2019

O monedă de argint (drahmă) care prezintă pe avers două capete de tineri, unul fiind inversat, iar pe revers un vultur poziționat deasupra unui delfin (emblema cetății Histria). Pe revers, deasupra vulturului, se află legenda IΣTRI.






La Histria, cel mai vechi oraș atestat pe teritoriul României, s-au bătut cantități mari de monede în antichitate, începând din secolul VI a.Chr. Supunem atenției publicului o monedă de argint (drahmă) care prezintă pe avers două capete de tineri, unul fiind inversat, iar pe revers un vultur poziționat deasupra unui delfin (emblema cetății Histria). Pe revers, deasupra vulturului, se află legenda IΣTRI.
Piesa provine dintr-o descoperire înregistrată la Enisala (jud. Tulcea), făcând parte din categoria celor mai cunoscute emisiuni monetare histriene, care s-au realizat între circa 470 și 425 a.Chr., conform unor opinii, sau până în 405 a.Chr., conform altor opinii.
Monedele realizate la Histria au cunoscut o arie largă de circulație, fiind întâlnite în descoperiri de pe teritoriul Dobrogei, în nordul Mării Negre, Moldova, izolat în Muntenia și Oltenia, Bulgaria, ajungând chiar și în sudul Peninsulei Balcanice și în Italia.
Vă invităm la Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea să descoperiți impresionantele „povești” ale monedelor antice realizate în teritoriul dobrogean sau care au circulat în această zonă.

#Tulcea #VisitTulcea #orașulTulcea#MuzeuldeIstoriesiArheologieTulcea #ICEMTulcea#Patrimoniu



Sursa informațiilor Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu