LINK EXCHANGE
▼
miercuri, 14 noiembrie 2018
Un diamant roz unic în lume ar putea spulbera recordurile la licitaţia casei Christie’s INFOGRAFIE
Un diamant roz unic, în greutate de 18,96 carate, numit Pink Legacy, va fi scos la licitaţie marţi, la Geneva, iar pentru el s-ar putea obţine o sumă record: între 30 şi 50 de milioane de dolari.
Casa de licitaţii Christie’s, care i-a organizat pietrei preţioase un turneu prin Londra, New York şi Hong Kong, spune că diamantul a făcut parte din colecţia familiei Oppenheimer, cea care a făcut din grupul De Beers cel mai mare comerciant de diamante din lume. „Provenienţa sa dintr-o colecţie excepţională va contribui la promovarea sa drept unul dintre cele mai importante diamante din lume“, spune Rahul Kadakia, şeful departamentului de bijuterii al casei Christie’s.
De ce e unic diamantul Pink Legacy
Kadakia spune că Pink Legacy este un diamant atât de rar încât poate fi considerat unic, iar dacă ar fi introdus într-o clasificare, „ar avea o clasă numai pentru el însuşi“. Printre atuurile care îl fac rarisim se numără în primul rând culoarea. Culoarea diamantelor merge, de regulă, de la incolor până la gălbui şi brun, ele fiind împărţite, în funcţie de intensitatea nuanţei, în 23 de clase de culoare, notate cu literele de la D (incolor) la Z. Culorile cu totul speciale, cum este rozul, sunt încadrate într-o clasă aparte, numită „fancy“, ceea ce s-ar putea traduce prin „extravagant“, fiind vorba de o culoare care nu se întâlneşte în mod obişnuit.
Majoritatea diamantelor, inclusiv cele roz, prezintă un element „modificator“ care le induce porţiuni de altă culoare, cum ar fi violet, portocaliu, brun sau tonuri de gri. Însă diamantul Pink Legacy nu prezintă nicio urmă de culoare secundară, ceea ce, împreună cu faptul că are o saturaţie echilibrată a culorii şi o strălucire roz intensă, îi aduc calificativul „vivid“, adică „aprins“. Împreună cu clasificarea sa drept „extravagant“, Pink Legacy primeşte mult râvnitul calificativ „fancy vivid“ al Institutului Gemologic American (ceea ce înseamnă că este un diamant „fancy vivid pink“ sau, tradus aproximativ, „extravagant roz aprins“). Doar unul din 100.000 de diamante are o culoare suficient de rară şi suficient de intensă încât să fi calificat drept „fancy vivid“. „Acest diamant de 18,96 carate este printre cele mai rare pietre preţioase, spune Tom Moses, vicepreşedinte executiv al Institutului Gemologic American.
Un alt element de unicitate îl dă mărimea sa. În categoria „fancy vivid pink“, se întâlnesc rar pietre mai mari de 5-6 carate. De fapt, mai puţin de 10% dintre diamantele roz au mai mult de 0,2 carate. Iar în ceea ce priveşte istoria licitaţiilor, diamantele „fancy vivid pink“ de peste 10 carate sunt rarisime: în cei peste 250 de existenţă, casa Christie’s a vândut doar patru astfel de pietre preţioase.
În fine, un alt element de raritate îl dă şi puritatea sa. Specialiştii clasifică diamantele, în funcţie de puritatea chimică, în două categorii principale: Tip I şi Tip II. Iar Pink Legacy intră într-o subcategorie cu diamante foarte rare – Tip IIa. Acestea au un conţinut extrem de mic sau chiar nul de alte elemente chimice, chiar şi azotul atmosferic e prezent sub formă de urme sau deloc, explică specialiştii. Diamantele Tip IIa, unele dintre cele mai pure chimic, au o transparenţă şi o strălucire excepţionale. Ele reprezintă sub 2% din totalul diamantelor.
„E aproape ireal“
Recordul în domeniu a fost stabilit în 2017, când casa Christie’s a vândut, la Hong Kong, un diamant „fancy vivid pink“ ceva mai mic. Diamantul Pink Promise, de aproape 15 carate, cu tăietură ovală, s-a vândut pentru suma de 32.480.500 dolari. Raportat la greutate, asta înseamnă 2.175.519 dolari per carat, un record mondial înregistrat la o licitaţie pentru un diamant roz.
Însă Rahul Kadakia, şeful departamentului de bijuterii al casei Christie’s, e convins că licitaţia de marţi va intra în istorie tocmai pentru că diamantul Pink Legacy e unic. „Saturaţia culorii şi intensitatea ei sunt la cel mai înalt grad văzut vreodată la un diamant colorat (…) Să găseşti un diamant de această culoare şi de o asemenea mărime e aproape ireal. S-ar putea să mai vezi această culoare la diamante mai mici de un carat. Dar acesta are aproape 19 carate şi e atât de roz cât poate fi un diament. Este incredibil“, spune Kadakia.
Sursa informațiilor Adevărul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu