LINK EXCHANGE

joi, 25 octombrie 2018

Expoziţia temporară „Aviaţia militară la Iaşi (1916 – 1945)”






Muzeul Științei și Tehnicii „Ştefan Procopiu” și Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează la Palatul Culturii, în perioada 25 octombrie – 20 decembrie 2018, expoziţia temporară „Aviaţia militară la Iaşi (1916 – 1945)”.

Realizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, în cadrul Programului Centenar, având ca parteneri Brigada 15 Mecanizată „Podul Înalt” Iași și Muzeul Național al Literaturii Române Iași, expoziţia aduce în atenţia publicului obiecte şi fotografii de referinţă, inedite şi interesante pentru pasionaţii de istoria aviaţiei şi nu numai, existente în patrimoniul celor două muzee şi în colecţii particulare ieşene.

Vernisajul va avea loc joi, 25 octombrie 2018, începând cu ora 12.00, la Palatul Culturii, în spațiul Muzeului de Istorie a Moldovei. În cadrul acestui eveniment vor conferenţia: profesor Mariana Neamţu (fiica pilotului Miron Constantin, Grup 9 vânătoare - Flotila I, Pipera, Bucureşti), comandor dr. Jănel Tănase, de la Academia Forţele Aeriene „Henri Coandă” şi colecţionarul Benoni Dîncă din Iaşi.



Sursa informațiilor Muzeul Științei și Tehnicii „Ştefan Procopiu”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu