LINK EXCHANGE
▼
marți, 27 februarie 2018
Dezbatere CIIC: ”Muzeele clujene în relația cu spațiul urban”
Centrul de Inovare și Imaginație Civică și Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România-Filiala Transilvania, alături de Registrul Urbaniștilor din România- Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest vă invită să participați la masa rotundă cu tema ”Muzeele clujene în relația cu spațiul urban”, eveniment care precede și are rolul de a stabili tematica Universității de Vară din Transilvania 2018, sub umbrela Ordinului Arhitecților din România, Filiala Transilvania. Întâlnirea va avea loc joi, 1 martie 2018, începând cu ora 17.00, la clădirea Casino - Centrul de Cultură Urbană dn Parcul Central.
Evenimentul se dorește a fi o analiză multidisciplinară care să conducă la o deschidere a muzeelor către societatea civilă prin identificarea unor funcțiuni complementare relaționate cu dinamica actuală a orașului, menite să revitalizeze aceste instituții și să schițeze un circuit cultural turistic atractiv.
La această masă rotundă sunt invitați Consiliul Municipal Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Direcția Județeană de Cultură Cluj, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea Sapientia, Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Societatea Muzeului Ardelean, Asociaţia de Ocrotirea Monumentelor Istorice „Kelemen Lajos”, Asociația „Kós Károly” din Transilvania, Fundația „Sigismund Toduță”.
Sursa informaţiilor aici.
#Romania100
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu