Reforma monetară din 1952

Reforma monetară din 1952.

La data de 26 ianuarie 1952, este adoptată o nouă Hotărâre a Consiliului de Miniștri, ce preconiza o nouă reformă monetară în România, cea de-a doua după stabilizarea dezastruoasă efectuată în anul 1947, stabilizare ce dusese la ruinarea unei mari părți a populației. La această hotărâre s-a ajuns după ce la sfârşitul anului 1951, consilierii sovieticiau sugerat guvernului român că trebuie aplicată o nouă reformă monetară, în scopul reducerii surplusului de monedă de pe piaţă şi pentru întărirea leului. Numai că prin această măsură veniturile populaţiei s-au redus drastic, iar noua monedă introdusă pe piaţă va avea valoare de douăzeci de ori mai mică decât cea precedentă, ceea ce a făcut ca pentru rezervele populaţiei, dar şi pentru economia națională, această măsură să fie deosebit de distructivă. Astfel, în România, în condițiile unei economii de tip comunist, supercentralizată şi planificată, puterea de cumpărare a populației s-a redus drastic, iar preţurile au crescut în ritm galopant, atât datorită inflației, cât și ca urmare a unor „mari investiții” în industrializarea socialistă, dar și ca urmare a cheltuielilor determinate de sporirea efectivelor militare, cheltuieli făcute la indicația directă a Moscovei. Totodată cu această reformă monetară, ce a dus la denominarea leului, au fost emise noi bancnote şi monede reprezentate de piese metalice divizionare de 1 ban, 5, 10 şi 25 de bani, monede de 1 leu şi de 2 lei, dar şi bancnotele de 5, 10, 25 şi 100 de lei. Cu toate acestea populația țării dispunea de puține lichidități monetare necesare cumpărării, ceea ce a dus comerțul socialist la colaps, mai ales că producătorii se abțineau să aducă marfă la piață, temându-se că vor fi obligați s-o vândă sub valoarea ei reală.


Sursa informaţiilor Lecția de istorie.