LINK EXCHANGE
▼
marți, 7 noiembrie 2017
Colecții numismatice. Digitizarea bunurilor de patrimoniu
Muzeul Național de Istorie a României în parteneriat cu Societatea Numismatică Română și Institutul Național al Patrimoniului – Direcția Patrimoniu Mobil, Intangibil și Digital organizează conferința „Colecții numismatice. Digitizarea bunurilor de patrimoniu”, care va avea loc vineri, 10 noiembrie 2017, la sediul Muzeului Național de Istorie a României, din Calea Victoriei nr. 12, sala Mihai Viteazul, cu începere de la ora 10:00.
Conferința este organizată în cadrul proiectului Partajarea on-line a studiilor și arhivelor numismatice deținute de Muzeul Național de Istorie a României, co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, proiect prin care se pun la dispoziția publicului două arhive deosebit de importante pentru domeniul numismatic, este vorba despre arhiva documentară Octavian Iliescu și despre colecția de reviste Cercetări Numismatice, care din acest moment sunt accesibile în mediul on-line la adresele web –www.cercetarinumismatice.ro și www.numismaticaoctavianiliescu.ro.
Eforturile depuse pentru digitizarea arhivelor și crearea unor aplicații care facilitează accesul la aceste documente reprezintă premisele care au determinat organizarea acestei conferințe care este structurată în două secțiuni, cea dintâi dedicată colecțiilor numismatice și importanței lor, în timp ce în cadrul celei de-a doua secțiuni sunt aduse în atenția publicului subiecte precum importanța digitizării bunurilor de patrimoniu, modalități și mijloace de digitizare, precum și exemple de bună practică.
Conferința debutează cu lansarea oficială și prezentarea site-urilor www.cercetarinumismatice.ro și www.numismaticaoctavianiliescu.ro, urmată fiind de două lansări de carte: Tezaure monetare și tezaurizare în Transilvania secolelor XV/XVI-XVII, autor Dr. Corina Toma și Tezaurul monetar de la Groșii Noi (secolele XV-XVII), autori Dr. Corina Toma, Dr. Florin Mărginean și Cristiana Tătaru, cele două lucrări fiind cele mai recente apariții de specialitate din domeniul numismatic. Pe parcursul întregii zile desfășurându-se comunicările din cadrul celor două secțiuni care adună în același loc peste 30 de specialiști cu experiență îndelungată și rezultate excepționale în cadrul cercetărilor și activităților lor.
PROGRAM
Muzeul Național de Istorie a României,
Sala Mihai Viteazul
09:30-10:00 - Înregistrarea participanților
10:00-10:15 - Deschiderea conferinței
10:15-10:35 - Lansarea și prezentarea site-urilor rezultate în urma digitizării revistei Cercetări Numismatice și a arhivei Octavian Iliescu -www.cercetarinumismatice.ro și www.numismaticaoctavianiliescu.ro
SECȚIUNEA I
Colecții Numismatice
Organizată cu susținerea
Societății Numismatice Române
10:35-11:00 - Evenimentul de lansare al volumelor Tezaure monetare și tezaurizare în Transilvania secolelor XV/XVI-XVII, autor Corina Toma și Tezaurul de la Groșii Noi (secolele XV-XVII), autori Corina Toma, Florin Mărginean și Cristiana Tătaru.
11:00-13:30 - Lucrările secțiunii
Viorel Petac - Colecții pierdute, colecții regăsite.Colecții, colecționari și anticari interbelici.
Steluța Marin - Dr. George Severeanu - Colecția de antichități greco-romane.
Mihaela Iacob - Colecția numismatică a Muzeului de Istorie și Arheologie - ICEM Tulcea.
Bogdan Beldianu - Bijuteriile - dovezi ale unor vechi colecții numismatice.
Lilia Dergaciova - Formarea colecțiilor numismatice europene prin prisma monedelor medievale ale Țărilor Române.
Irina Cîrstina - Cabinetul Numismatic al Muzeului de Istorie din Târgoviște.
Radu Dumitrescu - Istoria colecției numismatice a Fundației „Alexandru și Aristia Aman”.
Albert Gabriel Grecu - Colecțiile numismatice private între pasiune și legalitate.
Dumitrache Paul - O legendă inedită a dinarilor bătuți la Sibiu pentru Iancu de Hunedoara. Studiu de caz privind abordarea metodologică a cercetării numismatice pe baza materialului digitizat rezultat din surse publice sau private.
13:30-14:30 Pauza de prânz
SECȚIUNEA II
Digitizarea bunurilor de patrimoniu
Organizată cu susținerea Institutului Național al Patrimoniului, Direcția Patrimoniu Mobil, Intangibil și Digital
14:30-17:30 Lucrările secțiunii
Dan Matei - Expunere on-line: calitate, relevanță, dar și etică.
Nicolae Constantinescu - Baze de date distribuite pentru resurse de patrimoniu: un inel comun de gestiune.
Ginel Lazăr - Digitizarea, conservarea și valorificarea colecției de manuscrise medievale, carte veche tipărită și documente istorice ale Muzeului Național de Istorie a României.
Cristina Păiușan-Nuica - Imago-Romaniae - 10.000 de imagini din fototeca Muzeului Național de Istorie a României.
Nicoleta König - Marele Război - un proiect on-line despre Primul Război Mondial.
Bogdan Șandric, Marius Streinu, Oana Borlean, Liviu Iancu, Mihaela Buruiană, Ania Stan - Patrimoniu la răscruce. Digitizarea crucilor de piatră din județul Prahova. Rezultate aproape finale.
Cristina Păiușan-Nuica - Comunismul în România o istorie a regimului comunist în imagini.
Bogdan Șandric, Vasile Andrei, Cosmin Miu - ProEuropeana - biblioteca digitală a publicațiilor culturale, un proiect (prea) ambițios?
Sursa informaţiilor Muzeul Național de Istorie a României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu