LINK EXCHANGE

joi, 19 octombrie 2017

O nouă monedă comemorativă românească: Laureați ai Premiului Nobel originari din România – Elie Wiesel

Laureați ai Premiului Nobel originari din România – Elie Wiesel

19.10.2017

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 20 octombrie 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema Laureați ai Premiului Nobel originari din România – Elie Wiesel.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Valoare nominală: 10 lei;
Metal: argint;
Titlu: 999‰;
Formă: rotundă;
Diametru: 37 mm;
Greutate: 31,103 grame;
Calitate: proof;
Cant: zimțat.

Aversul monedei redă casa memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmației, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 Lei”, stema României și anul de emisiune „2017”.

Reversul monedei prezintă portretul lui Elie Wiesel și inscripțiile în arc de cerc ,,LAUREAT AL PREMIULUI NOBEL PENTRU PACE” și ,,Elie Wiesel”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 375,00 lei.

Monedele din argint cu tema Laureați ai Premiului Nobel originari din România – Elie Wiesel au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.


Sursa informaţiilor BNR.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu