LINK EXCHANGE

miercuri, 30 august 2017

Colocviu Internațional Arheologia Mithraismului



mai multe detalii aici: http://mithraism.cnrs.ubc.ca/

Argument (RO)

Deşi Mithras este cunoscut în special datorită materialului arheologic, variaţiile înregistrate în cazul cultului său au fost rareori discutate din perspectivă arheologică la scara întregului imperiu, pentru a răspunde unor întrebări legate de rolul conectivităţilor sociale în practicile rituale. Studiile fundamentale dedicate mithraismului s-au concentrat mai ales asupra monumentelor, iconografiei sau aspectelor legate de doctrină sau credinţe. Această insistenţă în a interpreta conţinutul simbolic al cultului contrastează însă puternic cu direcţiile generale curente ale cercetării academice privind religia romană. Opinia general acceptată este că în lumea romană religia s-a manifestat mai ales prin practici rituale. Nu a existat o doctrină sau o ortodoxie; dimpotrivă, orice credinţă legată de puterile divine a fost definită, transmisă şi demonstrată prin acţiune: „faire, c’est croire”. Ca parte integrantă a acestui sistem religios ritualizat, mithraismul trebuie să fie studiat pe baza practicilor sale, iar noile cercetări arheologice în mithraea oferă o ocazie unică de a identifica felul în care credincioşii şi-au organizat ritualurile.

Pentru a valorifica tot potenţialul unei abordări arheologice a mithraismului, acest colocviu va aduce împreună cercetători din toată Europa şi America de Nord care au excavat sau au studiat sistematic materialul arheologic din mithraea. Multe dintre aceste situri sunt nepublicate sau doar parţial publicate; oportunitatea de a disemina şi discuta acest material este deci şi mai importantă pentru dezvoltarea studiilor mithraice. Alba Iulia, locaţia unui mithraeum recent descoperit (şi primul cercetat sistematic cu metode moderne din provincia Dacia), va fi gazda acestei întâlniri.

Aspectele majore care vor fi luate în discuţie includ:

Ce relevă arheologia fiecărui sit despre practicile cultului mithraic? Ce făceau credincioşii în (şi în jurul) mithraea? Cât de des erau utilizate aceste sanctuare?

Cât de uniforme sunt ritualurile atestate arheologic în mithraea în timp şi în spaţiu? Cum se pot explica similarităţile şi diferenţele identificate?

Ce relevă aceste ritualuri despre legăturile dintre comunităţile mithraice şi despre reţelele religioase din lumea romană în general?



Colocviul va avea loc în 26-28 octombrie 2017 la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Romania. Două zile, 26-27 octombrie, vor fi dedicate prezentărilor şi unei sesiuni de postere ale studenţilor doctoranzi, iar ultima zi va fi rezervată unei excursii arheologice. Colocviul este organizat de Muzeul Naţional al Unirii (Alba Iulia), Universitatea “1 Decembrie 1918” (Alba Iulia), Universitatea Babeş-Bolyai (Cluj-Napoca), Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române, Filiala Cluj şi Universitatea British Columbia (Vancouver) şi susţinut financiat de Consiliul Judeţean Alba.

*****

Rationale (EN)

Despite being known primarily from its material remains, cults of Mithras across the empire have rarely been studied side-by-side from an archaeological perspective to answer questions about connectivity and ritual practice. The canonical studies of the cult focus instead on monumental remains, on images, and on questions of doctrine and belief. Yet this insistence on understanding symbolic content of a cult stands in sharp contrast to the directions of scholarship on Roman religion more broadly. It is widely accepted that religion in the Roman world was predicated upon ritual practice. There was no doctrine, or orthodoxy; instead, any propositional claims concerning divine powers were made, learned, and proved via action: “faire, c’est croire.”As an integral part of this ritualized religious system, Mithraism ought to be studied first on the basis of its practices, and new scientific excavations of mithraea offer the unique opportunity to see the ways that ancient worshippers conducted their rites.

To harness the possibilities of archaeological approaches to Mithraism, this colloquium will bring together scholars from across Europe and North America who have excavated or worked closely with the material remains from mithraea. Many of these sites remain un- or only partially published; the opportunity to share and discuss this material is thus doubly important for moving Mithraic studies forward. Alba Iulia, the site of a newly discovered mithraeum (and the first to be scientifically excavated in the province of Dacia), will host the gathering.

The key questions we will pose include:

What does the archaeology of each site reveal about the practice of Mithraic cult? What did worshippers actually do in (and around) mithraea? How often did they use such sanctuaries?
How consistent are the archaeologically attested rites practiced in mithraea through time and space? How do we explain observed similarities and differences?
What do these rites reveal about Mithraic communities’ engagements with one another, and about religious networks in the Roman world more broadly?

The conference will take place from October 26-28, 2017, at the Universitatea “1 Decembrie 1918” in Alba Iulia, Romania. October 26-27 will be two full days of conference papers and a poster session featuring the work of graduate students, followed by a day-long archaeological excursion on October 28. Sponsorship is provided by the Muzeul Naţional al Unirii (Alba Iulia), Universitatea “1 Decembrie 1918” (Alba Iulia), Babeş-Bolyai University (Cluj-Napoca), The Institute of Archaeology and the History of Art of the Romanian Academy (Cluj-Napoca Branch), and the University of British Columbia (Vancouver), with the generous financial support of Alba County.

*****

Speakers / Conferenţiarii

Michal Gawlikowski

“The Mithraeum at Hawarte in Syria”

Alexandra Ratzlaff

“The Caesarea Mithraeum”

Lucinda Dirven, Matthew McCarty

“The Mithraeum at Dura-Europos: Glocalizing a Cult”


Mariana Egri, Matthew McCarty, Aurel Rustoiu

“Apulum Mithraeum III”


Beatrice Ciută, Georgeta El-Susi

“Reconstructing ancient diet: the case of the Mithraeum III in Apulum (Alba Iulia, Romania)”


Gabriel Sicoe

TBD

Mojca Vomer Gojkovič

“Mithraism in Slovenia and the Mithraea of Poetovio”

Nataša Kolar

“Ptuj Mithraea in the Archives”

Massimiliano David

“The Newly Discovered Mithraeum of the Multicolored Marbles at Ostia”

Francesco Sirano

TBD

Attilio Mastrocinque

“Mithras in Tarquinia”

Marleen Martens

“Reconstructing cult practices and events from the finds and features evidence of the mithraeum of Tienen (Belgium)”

François Wiblé

TBD

Jean Brodeur

TBD


Regula Ackermann, Sabine Deschler, Sarah Lo Russo

“The Mithraeum at Kempraten (Rapperswil-Jona, Switzerland): The Interdisciplinary Analysis Project and Initial Results”

Andreas Hensen

TBD

Martin Henig, Penny Coombe

“The Inveresk Mithraic Altars in Context”

Philippe Chapon

“La découverte d’un mithræum à Mariana”

Paula Zsidi, Péter Vámos

TBD

Discussants: Sorin Nemeti, Steven Hijmans, Ian Haynes



Sursa informaţiilor Muzeul Naţional Al Unirii Alba Iulia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu