LINK EXCHANGE
▼
marți, 1 august 2017
Călugărița – Mantis religiosa
VĂ INVITĂM SĂ VIZITAŢI EXPOZIŢIILE NOASTRE!
Începând de astăzi EXPONATUL LUNII AUGUST este
Călugărița – Mantis religiosa
Este o insectă din familia Mantidae. Trăieşte în lunci, stepe, în liziera pădurilor, preferând povârnişurile uscate şi însorite. Originară din Africa, a ajuns să colonizeze şi teritorii din Europa, din Asia de Est şi din America de Nord (unde este considerată specie invazivă).
Numele face referire la felul în care ţine picioarele anterioare în repaus, asemănător poziţiei de rugăciune. De fapt, aceasta este poziţia de aşteptare dinaintea atacului asupra prăzii (lăcuste, greieri, fluturi, albine etc.).
Capul este extrem de mobil, putând fi rotit chiar cu 1800 pentru un câmp de vedere cvasiperiscopic.
Are un ciclu de viaţă anual, ca adult trăind din vară până spre sfârşitul toamnei. Culoarea variabilă - verde, galben sau brun - se pare că este în funcţie de culoarea locului unde a avut loc ultima năpârlire, în procesul metamorfozării de la stadiul de larvă la cel de adult.
Voracitatea ei este cunoscută prin canibalismul pe care îl practică femela faţă de mascul, pe care îl devorează după acuplare. Obiceiul se explică prin nevoia de proteine pentru producerea celor 200-300 de ouă. Nu prezintă niciun pericol pentru om.
Specia are nevoie de măsuri de conservare doar dacă se identifică ameninţări locale, având în general o largă răspândire.
Sursa informaţiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu