LINK EXCHANGE
▼
miercuri, 12 iulie 2017
Târgul „Sânt’ Ilie la Români – Dragoste și târguială”
Timp de trei zile, de vineri până duminică, între orele 10:00 – 21:00, vom reface atmosfera întâlnirilor comunităţilor săteşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor la târgurile de altădată din satul românesc în preajma sărbătorii creştine a Sfântului Ilie (20 iulie), oferind publicului un program atractiv de târg cu demonstraţii meşteşugăreşti, zona gastronomica, spectacole artistice, dansuri, muzică, teatru pentru copii, produse hand-made, parada de costume populare, antichitati taranesti.
Traditii de Sfantul Ilie:
Culesul plantelor de leac – culegatoare de plante de leac din Județele Bihor si Dâmboviţa vor explica rolul tămăduitor al plantelor de leac.
Sfințirea merelor la biserică – producătorii autohtoni vor fi prezenți cu soiuri de mere româneşti din zone pomicole cu tradiţie: Voineşti, Dâmboviţa; Prislop, Maramureş; Dealurile Uilei, Mureş.
Retezarea stupilor – începe recoltarea mierii, se retează stupii, se duc miere şi fagure la biserică spre a fi sfințite şi apoi se gustă din mierea nouă, de multe ori transformându-se într-o adevarată petrecere cu cântece şi joc care asigură belşugul apicultorilor şi prevenea furtul manei. Cu aceasta ocazie producătorii de miere vor explica beneficiile consumului de miere naturală.
Coborârea ciobanilor la sate. Cu această ocazie ciobanii aduceau în dar soţiilor sau drăguţelor furci de tors lâna frumos ornate. Ne propunem realizarea unei expoziții de antichităţi ţărăneşti din colecţii etnografice particulare şi degustări de brânzeturi din diferite zone gastronomice: Argeş, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Mureş, Harghita.
Dragostea şi târguiala la români: obiceiul târguitului fetelor în – cu ocazia Sfântului Ilie (20 iulie), se organizau în comunităţile săteşti târguri şi iarmaroace care erau un bun prilej de cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei. Tinerii vedeau fata şi zestrea şi se tocmeau cu părinţii pentru a cădea la înţelegere în vederea căsătoriei.
Ateliere de creație și demonstrații meșteșugărești:
Nu vor lipsi din această ediție atelierele de creație, precum „Demonstraţie de cioplit în lemn- realizarea de obiecte casnice tradiţionale”, „Demonstraţie de încondeiat ouă”, „Atelier de olărit ”, „Atelier de decorat folosind tehnica şerveţelului”, „Demonstraţie de ţesut în război”, „Pictură pe sticlă ( realizarea de icoane tradiționale)”, “Atelier de împâslit lâna”, “Atelier de confecționat păpuşi din material textil”, “Atelier de pictură – realizarea de linguri pictate cu motive tradiţionale”
Spectacole de teatru
Spectacole de teatru pentru copii, toate cu intrare gratuită: “ Fata babei şi fata moşneagului”, „Păcală și Tăndală”.
Spectacole de muzică, dansuri și obiceiuri tradiționale, vor readuce în atenția publicului bogăția și diversitatea culturii tradiționale din zona Munților Apuseni, a obiceiului târguirii fetelor de pe Muntele Găina, Jud. Alba. Z
Din 21 pana in 23 iulie, pe Sos. Kiseleff , în alveola, vă așteptăm la târguială!
Detalii:
Corina Berariu
0744 860 082
corina@tacticevents.ro
Sursa informaţiilor aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu