LINK EXCHANGE

joi, 20 iulie 2017

Medalia românească: Anul ”Mărăști, Mărășești, Oituz – 100”



Anul ”Mărăști, Mărășești, Oituz – 100”

Centenarul Marelui Război este marcat prin aniversarea principalelor evenimente istorice ale anului 1917 – Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz – și comemorarea eroilor români care și-au pierdut viața luptând pentru libertate, credință și întregirea neamului.

Anul 2017 a fost declarat ca anul ”Mărăști, Mărășești, Oituz – 100” având în vedere faptul că în acest an se împlinesc 100 de ani de la victoriile obținute în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Victoriile ostașilor români din vara anului 1917 au avut o importanță deosebită, cu prețul a nenumărate jertfe fiind realizată Marea Unire de la 1 decembrie 1918, dezideratul de secole al poporului român.

Monetăria Statului cinstește eroii neamului românesc, pe cei care s-au jertfit pentru apărarea patriei și a credinței, prin noul produs medalistic – eveniment „Mărăști, Mărășești și Oituz”.

Avem certitudinea că albumul medalistic, realizat în condiții grafice premium și cu un conținut care are un puternic impact emoțional, va rămâne adânc întipărit în memoria Dumneavostră, a clienților și partenerilor noștri, care recunoașteți imediat un produs de excepție.

Caracteristicile tehnice ale produsului, format din album tip carte și un set compus din trei medalii, sunt următoarele:
• Dimensiuni: Ø 37mm
• Aliaj: Argint 925‰
• Greutate: 120 grame/set
• Finisaj: clasic, patinat
• Tiraj fix: 100 de seturi
• Preț: 690 lei (TVA inclus)
Produsul va putea fi achiziționat de la sediul nostru central sau magazinul nostru din Bdul. Ion Mihalache 119.


Sursa informaţiilor Monetăria Statului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu