LINK EXCHANGE
▼
marți, 20 iunie 2017
ZIUA PORȚILOR DESCHISE la Rezervația Arheologică Budureasca
Marți, 27 iunie 2017, ora 12.00, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova organizează ZIUA PORȚILOR DESCHISE la Rezervația Arheologică Budureasca. Iubitorii de istorie și arheologie sunt așteptați la baza Rezervației Arheologice Budureasca, comuna Vadu Săpat, județul Prahova, pentru a afla mai multe informații cu privire la istoricul și cercetările întreprinse în acest important sit arheologic.
Manifestarea se adresează comunității locale, autorităților locale, județene și naționale, comunității științifice, fiind o modalitate de popularizare și punere în valoare a unui patrimoniu istoric și arheologic unic. Legătura dintre locuri, oameni și identitatea proprie poate fi realizată prin intermediul trecutului. Valea Budureasca este un loc încărcat de istorie, de care oamenii locului trebuie să se apropie, pentru ca identitatea comunității să se fundamenteze și pe trecutul său. În ceea ce privește oamenii, avem pe de o parte comunitatea cercetătorilor, care de-a lungul câtorva generații au scos la iveală și au redat contemporaneității numeroase vestigii uitate; iar pe de altă parte, avem comunitatea locală- oamenii locului, care au avut partea lor de contribuție la redescoperirea trecutului.
La crearea unei identități bine definite contribuie deopotrivă locurile cât și oamenii. Identitatea este o problemă de interdependență între acești doi factori. O identitate se construiește greu, în timp, iar pentru ca ea să fie transmisă mai departe trebuie conștientizată și promovată. Pentru ca aceste lucruri să se realizeze trebuie atrasă comunitatea locală, implicit autoritățile locale alături de comunitatea cercetătorilor pentru a proteja și promova monumentele istorice, care constituie o bogăție a acestor locuri.
Programul începe la ora 12.00 și se deschide cu comemorarea arheologului Victor Teodorescu, fondatorul Rezervației Arheologice Budureasca și sufletul cercetărilor întreprinse în această zonă începând cu anul 1959, urmată de o masă rotundă cu tema “Rolul cercetărilor arheologice din Valea Budureasca în cunoașterea trecutului.” Cu acest prilej, se va vizita expoziția de sit “Arheologia Văii Budureasca” care prezintă istoricul cercetărilor și monumentelor arheologice identificate și cercetate în Valea Budureasca.
dr. Bogdan Ciupercă
Sursa informaţiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu