Cea mai frumoasă perioadă pentru a vizita spaţiul montan al Banatului este finalul de septembrie, atunci când ploile scad în intensitate şi frecvenţă, iar temperaturile diurne sunt mult mai prietenoase decât cele din timpul verii. Evenimentul se dedică în special iubitorilor de natură şi mişcare, dar şi de istorie feroviară, pentru că vom circula pe una dintre cele mai vechi căi ferate din spaţiul românesc.
Obiectivele din program:
- Cazanele Dunării – ascensiune pe Ciucarul Mare (drumeţie montană, 2 ore);
- Cheile Nerei (drumeţie montană, 6 ore);
- trenul turistic Anina – Oraviţa;
- oraşul Reşiţa.
Înscrierile se fac prin E-MAIL (detalii mai jos). Vă rog să menţionaţi numele întregi ale celor pentru care se solicită rezervare.
Preţul aplicaţiei este de 550 de lei, în care sunt incluse:
- transportul cu autocarul;
- cazarea cu mic dejun pe 3 nopţi în condiţii de 2 stele, la o unitate de cazare din zona Moldova Nouă – Oraviţa;
- biletul pentru trenul turistic.
Echipament necesar pentru segmentele de drumeţie: bocanci (de orice tip), pantaloni lungi. Se impune un minim de condiţie fizică pentru trasee uşoare de munte.
Întâlnirea: joi 21 septembrie, ora 06:00, în faţa Hotelului Horoscop, la gura de metrou Piaţa Unirii.
Sosirea la Bucureşti în acelaşi punct: duminică 24 septembrie, ora 21:00.
În prima zi vom efectua o ascensiune pe Ciucarul Mare.
Defileul Dunării (sau Clisura Dunării) reprezintă un sector de pe cursul inferior al fluviului, în lungime de aproximativ 100 de kilometri, cuprins între perechile de localităţi Moldova Nouă – Golubac (Golubăţ) şi Gura Văii – Novi Sip (România, respectiv Serbia). Cele mai spectaculoase sectoare ale Defileului Dunării sunt fără îndoială Cazanele Mici şi Cazanele Mari. Toponimele au fost acordate celor două veritabile canioane formate pe cursul fluviului în calcarele jurasice ale Munţilor Almăjului, pe de o parte, şi ale Munţilor Miroč, pe de altă parte. Denumirile sunt inspirate din aspectul fluviului la trecerea mai vijelioasă prin defileu, vârtejurile conferind impresia de cazane cu apă care fierbe. Pe malul românesc, cele două blocuri de calcar se numesc Ciucarul Mic (313 metri) şi Ciucarul Mare (318 metri), acestea fiind despărţite de microdepresiunea în care s-a format Golful Dubova. Pe malul sârbesc, corespondenţii mult mai înalţi ai Cazanelor sunt Ştirbăţul Mic (Mali Štrbac, 626 de metri) şi Ştirbăţul Mare (Veliki Štrbac, 768 de metri).
A doua zi o rezervăm Cheilor Nerei, a căror descriere se află mai jos.
Limita geografică dintre Munţii Aninei şi Munţii Locvei este definită de râul Nera, care îşi are izvoarele tocmai în golul alpin al Semenicului. După ce traversează depozitele miocene din Depresiunea Almăjului, Nera întâlneşte un şir de calcare mezozoice. Rezultatul – sălbaticul sector numit Cheile Nerei, care a dat şi numele Parcului Naţional în care se mai protejează şi Cascadele Beuşniţei. Poteca este deservită de tunele, săpate cu târnăcoapele încă din vremea stăpânirii austro-ungare. Dincolo de meandrele încătuşate ale Nerei, întâlnim Lacul Dracului – monument al naturii care s-a format chiar în portalul unei peşteri. Calcarul alb şi poziţionarea faţă de sursa de lumină i-au conferit atât denumirea, cât şi culoarea unică.
A treia zi ne plimbăm cu trenul de epocă dintre Anina şi Oraviţa! Apoi, mergem la Reşiţa să vedem centrul oraşului şi muzeul de locomotive cu abur.
Principalul obiectiv turistic al Aninei de astăzi este… calea ferată! Cea mai spectaculoasă arteră feroviară din România are 33 de kilometri şi face legătura între oraşele cărăşene Anina şi Oraviţa, traversând 10 viaducte şi 14 tunele săpate manual în stâncă. Drumul de fier era strict necesar pentru transportul de cărbune din Munţii Banatului către Dunăre, apoi în restul imperiului. La finalizare, în anul 1863, acesta s-a racordat la prima cale ferată de pe actualul teritoriu românesc, cea dintre Oraviţa şi Baziaş, construită între anii 1847 şi 1854, supranumită şi „linia cărbunarilor”. Stabilirea noii graniţe dintre Serbia şi România din anul 1919 a fragmentat cea mai veche cale ferată în trei sectoare, de o parte şi de alta a liniei de demarcaţie, ulterior ajungându-se la desfiinţarea legăturii pe porţiunea Iam – Biserica Albă (Serbia) – Baziaş. Astăzi, mai sunt deschise pentru călători numai sectoarele Iam-Oraviţa şi Oraviţa-Anina.
A patra zi vom face un popas la un obiectiv surpriză de pe traseul Oraviţa – Bucureşti.
Vă rog să citiţi cu atenţie întreaga descriere a evenimentului, dar şi cele afişate ulterior pe avizierul evenimentului.
Vă mulţumesc frumos,
Andrei Ionel – arhivadegeografie@gmail.com
Sursa informaţiilor Arhiva de Geografie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu