LINK EXCHANGE

miercuri, 17 mai 2017

Un nou posibil meteorit descoperit în comuna Lopătari jud. Buzău


Buzoianul testează meteoriţii cu un aparat special FOTOGRAFII Iulian Bunilă
 







Un localnic din comuna buzoiană Lopătari e convins că a desluşit misterul exploziei nocturne care a trezit toată suflarea din localitate în noaptea dintre 6 şi 7 ianuarie 2015. Atunci o explozie puternică, luminoasă, i-a trezit pe oameni din somn. Bărbatul spune că totul a fost cauzat de un meteorit ale cărui bucăţi le-ar fi descoperit ulterior la el în grădină

Ionuţ Crăciun (31 de ani) este un localnic din Lopătari în curtea căruia ar fi căzut precum ghiulelele două bucăţi de meteorit. Tânărul, de profesie angajat la o firmă de transport de pâine, susţine că le-a descoperit pe 8 ianuarie 2015, a doua zi după explozia care a zguduit munţii şi a luminat toată valea în miez de noapte. Ionuţ povesteşte că în jurul uneia dintre bucăţi zăpada se topise, din cauza căldurii generate de piatra încinsă în frecarea cu aerul.

Cealaltă piatră ar fi aterizat în grădiniţa amenajată ca atelier, iar pe ea au rămas lipite o bilă de rulment, căzută de pe bancul de lucru, şi bucăţi de pietricele de pe jos. Asta este dovada, spune Ionuţ, că temperatura atinsese punctul de topire când a atins pământul.

Omul este convins că rocile negre, extrem de grele, sunt primul pas spre descifrarea misterului de acum doi ani. În noaptea de 6 spre 7 ianuarie 2015, la ora 3.00, localnicii din Munţii Buzăului au asistat la un fenomen extrordinar: în plină noapte, un obiect a luminat pentru câteva secunde cerul, prăbuşindu-se cu o viteză uimitoare. La Lopătari, sătenii au fost treziţi din somn de zgomotul foarte puternic. 

„Toată lumea a simţit explozia de atunci, care a avut cea mai mare intensitate aici la Lopătari. S-au spart şi geamuri de la şocul de atunci. Sunt aproape sigur că aici au căzut bucăţi din meteorit. Pe prima dintre bucăţi am găsit-o în grădina din spate, unde mai cultivăm şi noi câte ceva. Avea zăpada topită în jurul ei. Pe cealaltă am găsit-o mai târziu, lângă atelier. Le-am pus într-o cutie şi nu am ştiut ce să fac cu ele. Dar nici nu m-a întrebat careva de ele“, spune Ionuţ Crăciun.

S-a apucat de experimente 

Săteanul a devenit din nou interesat de rocile negre şi lucioase găsite lângă casă, după ce a văzut într-un reportaj despre meteoriţi asemănări izbitoare cu ceea ce are el acasă. Bărbatul s-a ambiţionat să facă propriile experimente, intrigat de misterul apariţiei din ograda sa. La început, Ionuţ s-a jucat cu un magnet pe langă roci şi a observat că se atrag. Apoi, cu ajutorul unui dispozitiv de măsurare a durităţii comandat pe internet, tânărul din Lopătari s-a convins: piatra negricioasă este, fără îndoială, o bucată dintr-un corp ceresc. 

„Dacă verificăm pe scara de duritate Mohs o piatră normală, găsită pe uliţă, vedem că aparat indică şase, şapte unităţi. Atunci când testăm duritatea rocilor descoperite de mine pe 8 ianuarie 2015, vedem că dispozitivul de măsurare indică duritatea echivalentă diamantului. Sunt multe indicii care mă îndreptăţesc să cred că este meteorit care are în conţinutul său fier“, este de părere Ionuţ Crăciun.

„Sigur e ceva extraterestru“ 

Convingerea i-a a fost alimentată şi de părerile vecinilor, cărora Ionuţ le-a arătat bucăţile de rocă, neobişnuit de grele şi dure. „Noi de acum doi ani am fost siguri că a fost meteorit, pentru că s-a văzut o dâră de lumină, după care a urmat bubuitura puternică. Am fost şi eu în căutarea meteoritului, dar nu am găsit nimic. Acum după ce vecinul ne-a arătat bucăţile astea pot să spun că sunt din meteoritul de atunci. Pe pământ nu sunt pietre aşa de tari şi negre. Sigur e ceva extraterestru“, conchide Viorel Bănică, din Lopătari. 

Toţi sătenii din comună au auzit de ciudata descoperire şi spun că nu au mai văzut aşa ceva. Cu presupusul îşi dau şi vecinii lui Ionuţ, speriaţi de ciudăţenia extraterestră. Unora le este teamă să le şi atingă, ca nu cumva să îi iradieze. „Eu numai cu mănuşi le pipăi, pentru că cine ştie ce păţesc. Uitaţi cum arată. Au şi un miros ciudat, aşa, parcă de ceva ars. Nici n-am întâlnit. Prima dată am crezut că seamană cu un diamant negru“, spune prietena lui Ionuţ. Tânărul îşi doreşte să deschidă în satul natal un muzeu al meteoritului.

Părerea specialistului 

Pentru a avea credibilitate, posesorul ciudatelor roci trebuie să meargă mai întâi la un laborator de specialitate. „Determinarea unei astfel de roci este dificilă doar printr-o simplă evaluare. Există laboratoare şi specialişti pentru astfel de determinări, iar la Iaşi este un astfel de centru. Trebuie să ştie că expertizele sunt contra cost, însă ele sunt necesare dacă posesorul acestor roci vrea să-i fie atestată descoperirea. Trebuie să aibă neapărat un dosar de expertiză, apoi face ce doreşte cu ele“, spune Daniel Costache, director adjunct la Muzeul Judeţean Buzău.


Sursa informaţiilor Adevărul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu