LINK EXCHANGE
▼
joi, 4 mai 2017
Despre conservarea patrimoniului mobil de acasă
Este vorba de conservarea operelor de artă din casa ta!
Întâlniri informale structurate astfel încât să ofere informații utile nu doar colecționarilor, ci tuturor iubitorilor de artă care au acasă lucrări moștenite ori achiziționate.
Prezentările au la bază experiența lectorilor, împărtășită prin exemple și studii de caz, informații utile oricărui iubitor de patrimoniu:
- materiale constituente ale operei de artă
- tehnici de lucru
- forme stabile ori active de degradare
- condiții optime de depozitare / expunere și transport
- influența intervențiilor neavizate
- ce și cum putem face
Când:
În fiecare prima sâmbătă a lunilor aprilie, mai, iunie, iulie și septembrie, respectiv pe 1 aprilie, 6 mai, 3 iunie, 1 iulie, 2 septembrie, începând cu ora 11
Unde:
Sediul SENSE4 (Asociația pentru Andrei) - în apropierea Parcului Cișmigiu, spre intersecția cu Bld. Știrbei Vodă, mai exact pe Str. Pictor Constantin Stahi, Nr. 14, Ap. 1, Sector 1, București
http://www.sense4.ro/contact
despre restaurare mobila mirela Participanții vor avea la finalul prezentărilor informații privind:
- modul corect de expunere al lucrărilor
- cum să întreținem obiectele pe care le deținem
- ce poate / nu este permis să facă un proprietar
- cum să recunoaștem degradările care pun în pericol integritatea operei de artă
- ce să facem dacă observăm anumite forme de degradare – “primul ajutor”
Atenție! Nu este un curs de restaurare, prin urmare participanții nu vor fi învățați cum să își “restaureze” obiectele. Intervenția în sine, de conservare - restaurare, revine specialiștilor. Proprietarii trebuie să știe cum să prelungească viața operelor deținute, care sunt modificările naturale ale obiectelor și când este cazul să apeleze la specialiști.
Întâlnirile sunt gratuite, accesul se face în limita locurilor disponibile și este necesară înscrierea la office@acs.org.ro sau tel. 0785.263.789.
Întâlnirea de pe 6 mai este dedicate conservării obiectelor cu suport de lemn – pictură pe lemn, icoană, rame, lemn policrom, mobilă.
Următoarea întâlnire va pune accentual pe conservarea suportului textil – în special pictura.
Lectori:
Drd. Andreea Michescu, specialist restaurator patrimoniu mobil, experientă de circa 10 ani în conservarea patrimoniului mobil și imobil.
Mirela Constantin, expert restaurator, peste 30 ani experiență în domeniu. Membru în Comisia de atestare - Componente Artistice
“Despre restaurare – mobil” este un proiect organizat de Art Conservation Support pentru a contribui la o mai bună conservare a patrimoniului cultural mobil. Alte activități incluse în proiect sunt: sesiuni de evaluare a obiectelor de artă, articole pe paginarestaurarii.ro, ghidul colecționarului, intervenții de conservare pe două lucrări selectate pe baza calității lor și a urgenței intervenției.
Parteneri proiect: Asociația pentru Andrei, DANART Import-Export S.R.L., CERECS Art S.R.L., Universitatea Națională de Arte din București.
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.
Sursa informaţiilor aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu