LINK EXCHANGE

duminică, 12 martie 2017

Seva de mesteacăn, leacul lunii martie








• În această perioadă, seva din trunchiul de mesteacăn poate fi colectată şi băută, pentru tratarea bolilor de rinichi, piele, ficat şi a cancerelor
de tot felul
Cei ce cunosc puterea tămăduitoare a sevei de mesteacăn ştiu că în luna martie trebuie să-şi pregătească leacul. Despre ce e vorba? Odată cu venirea primăverii, prin trunchiul arborelui trezit la viaţă reîncepe să circule seva de mesteacăn, un amestec de substanţe care constituie unul dintre cele mai rare şi mai eficiente remedii naturale împotriva unor boli grele. Procedura de recoltare este simplă, trebuie doar să faceţi o crestătură în scoarţa copacului şi să aşteptaţi să-şi lase seva într-un recipient. Preţiosul leac, atît de nutritiv pentru copac, este medicament şi pentru om, ajutîndu-l să scape de boli de ficat, rinichi, articulaţii şi să-şi cureţe organismul de toxine şi aditivi industriali. Iată cum se obţine şi la ce este bun remediul de primăvară al mesteacănului.

„Băutura zeilor“ trezeşte copacul la viaţă

Mesteacănul este unul dintre cei mai puţin pretenţioşi arbori din ţara noastră. Modestul mesteacăn ne dă în schimb o sumedenie de leacuri: frunze, flori, scoarţă, răşină, muguri. Pînă şi hrana lui de primăvară ne este utilă nouă, pentru sănătate. De fapt, seva de mesteacăn este un remediu vechi, încă de pe vremea celţilor, dar prea puţin cunoscut în zilele noastre. Această sevă începe să circule prin „vinele“ arborelui în luna martie, pînă la apariţia frunzelor, deci aceasta este şi perioada optimă pentru recoltare, deoarece acum lichidul are proprietăţile cele mai puternice. După acest moment, seva nu mai e utilă. Cînd vine primăvara şi natura se trezeste treptat la viaţă, cînd noaptea temperaturile sînt cu minus, iar ziua cu plus, arborele începe să absoarbă cu putere din sol apă şi substanţe minerale cu rol nutritiv. Simultan, se pun în mişcare rezervele nutritive stocate toamna. Seva începe să urce cu forţă dinspre rădăcini spre coroană. Este un lichid vital, capabil să revitalizeze întregul arbore. Conţine puţine zaharuri naturale, mai precis xilitol (care nu îngraşă), proteine, vitamine, minerale şi enzime. Principalii compuşi ai sevei sînt glucoza şi fructoza, derivaţi terpenici, vitamina C, calciu, fosfor, cupru, magneziu, potasiu, mangan, zinc, sodiu şi fier. De asemenea, seva mai conţine: acizi organici, uleiuri esenţiale, volatile, taninuri, saponine, vitamine şi substanţe biologic active. Dincolo de aceste substanţe identificate în laborator, seva mesteacănului este, în ansamblul ei, un elixir al vieţii, o „apă vie“, cu putere de regenerare. Arborelui i s-a mai spus „copacul vieţii“, iar sevei de mesteacăn, „băutura zeilor“.

Cum obţinem lichidul vital?

Minunatul remediu de mesteacăn se obţine prin sfredelirea în adîncime (3-4 cm) a trunchiului sau ramurilor tinere şi viguroase. Va începe să curgă un lichid limpede, care poate fi colectat cu un beţişor sau cioc nemetalic pe care se va scurge seva într-un recipient cît mai bine acoperit. Se aleg numai mesteceni maturi, cu trunchi gros de cel puţin 20 cm în diametru, coroană stufoasă şi care cresc într-o zonă curată, nepoluată. Incizia se face pe partea de sud a arborelui (acolo fluxul sevei este activ), la o distanţă de 30-50 cm de la sol, cu o direcţie descendentă (deci, mişcarea cuţitului ar trebui să fie din jos în sus). Cele mai productive ore sînt de la prînz la ora 18,00. După colectarea a 250-500 ml de sevă (1-2 căni), se unge imediat orificiul cu răşină sau lut, pentru a opri scurgerea, şi se trece la alt copac. Dacă nu oprim scurgerea, mesteacănul va fi afectat, va pierde lichidul vital. Mai mult, „rana“ pe care i-am provocat-o se poate infecta şi, chiar dacă e greu de crezut, nevinovata noastră intervenţie îi poate aduce uscarea sau chiar moartea. Toate popoarele care au descoperit virtuţile sevei de mesteacăn respectă cu stricteţe această operaţiune de pansare a rănii. De la un singur arbore, se poate colecta zilnic cantitatea de sevă necesară pentru tratament, fără a dăuna copacului. Deci, nu vandalizaţi copacii!

Cura cu sevă de mesteacăn


Seva proaspăt recoltată este un lichid foarte limpede, incolor, şi are un gust uşor dulceag, plăcut. Tocmai de aceea se consumă în amestec cu sucuri de fructe, ca băutură răcoritoare. Însă, în scop terapeutic, se recomandă cura de mai multe zile cu sevă de mesteacăn. Lichidul se consumă proaspăt, imediat după recoltare, filtrat prin tifon. Se poate păstra pînă la trei zile în frigider, fără a-şi pierde proprietăţile terapeutice. După ce sticla e deschisă, seva trebuie să fie consumată imediat pentru a nu se degrada. Sucul înăcrit începe să fermenteze, băutura este opacă şi spumantă. Acest proces apare datorită conţinutului de zaharuri (0,6-1,1 %) şi a pH-lui de 5,0-6,5, care favorizează condiţiile pentru producere de mucegai şi drojdie. Seva poate fi pasteurizată în borcane, capacele se închid şi se păstrează într-un loc răcoros. În cură, se beau 0,5 l (adulţi) sau 100-200 ml (copii 8-12 ani). Durata curei nu este condiţionată decît de perioada în care seva e secretată de copac. De obicei, durează cam 2-3 săptămîni. Pentru a beneficia cu adevărat de efectele unei astfel de cure, se recomandă ca seva să fie consumată dimineaţa, numai pe stomacul gol, şi să nu se mănînce nimic timp de 2-3 ore. În acest interval se poate bea apă minerală plată. Dacă se foloseşte sevă de la frigider, înainte de a fi consumată, se lasă cîteva minute la temperatura camerei.

Proprietăţi unice

Seva de mesteacăn este recomandată celor ce consumă frecvent alimente prelucrate industrial, au un ficat obosit sau lent, consumă cantităţi excesive de alcool, fumează, au colesterolul ridicat, trec printr-o perioadă de stres, au imunitatea scăzută sau iau multe medicamente. Seva e un agent de detoxifiere extrem de eficient, care vizează două organe-cheie: ficatul (prin captarea şi neutralizarea deşeurilor toxice) şi rinichii (prin eliminarea şi filtrarea deşeurilor prin tractul urinar). Există foarte puţine remedii fitoterapeutice capabile să atace două sisteme de curăţare şi purificare majore ale corpului, în acelaşi timp. Seva de mesteacăn are proprietăţi terapeutice, deoarece conţine tot ce e mai bun din mesteacăn, şi poate fi utilizată ca adjuvant în: afecţiuni hepatice, întreaga gamă a afecţiunilor renale, artroză, reumatism, gută, diabet zaharat (îndeosebi ca prevenire), boli respiratorii, hipercolesterolemie, dermatoză, tonic capilar, fizic şi psihic. Pentru că are extrem de puţine calorii, dar foarte multe proprietăţi nutritive, seva de mesteacăn este ideală în curele de slăbire care, altfel, pot secătui organismul de vitamine şi minerale esenţiale. Este eficientă şi în fortificarea copiilor, sportivilor şi a persoanelor cu carenţe de vitamine şi minerale.

Agent anticancerigen

Mai multe studii ştiinţifice au pus în evidenţă efectele antitumorale ale mesteacănului, în special ale sevei şi ale scoarţei acestuia. Efectul se datorează unui principiu activ numit acid betulinic, cu acţiune citostatică asupra celulelor maligne din formaţiunile tumorale de pe sistemul nervos, mai ales la copii. S-au obţinut rezultate pozitive şi în cancerul ovarian, pulmonar şi mamar. În medicina tradiţională, se recomandă ca adjuvant general în boala canceroasă seva de mesteacăn (0,5-1 litru pe zi la adulţi) sau decoctul de scoarţă de mesteacăn. Acest tratament poate fi urmat în paralel cu alte terapii, naturale sau alopate. Există chiar studii asupra unei combinaţii între un medicament citostatic şi mesteacăn. Combinaţia are un efect foarte puternic, mai ales în tratarea cancerului pulmonar. În anul 1994, cercetătorii de la Universitatea Carolina de Nord au demonstrat că substanţele active din scoarţa şi din seva de mesteacăn au încetinit dezvoltarea virusului HIV. Curele de cîte 4 săptămîni inhibă direct dezvoltarea virusului, iar pe de altă parte, amplifică imunitatea organismului. S-a constatat că seva încetineşte creşterea melanomului.

Medicament pentru artrită

Dacă este recoltată şi băută corespunzător, seva este de 5 ori mai eficientă decît ceaiul din coajă de mesteacăn, care la rîndul lui, este un ceai foarte puternic şi eficient. Cea mai eficientă sevă este cea de la munte (deal) băută chiar la locul de recoltare de la mai mulţi copaci (7-8). Artrita se poate ameliora cu o astfel de cură. Efectele antireumatice ale sevei sînt amplificate prin aplicarea externă de cataplasme cu pulbere de scoarţă de mesteacăn pe articulaţiile afectate. Acelaşi tratament se foloseşte şi pentru tratarea cu succes a gutei. În artrită, efectele antiinflamatoare şi tonice ale sevei se simt după primele 3-4 zile de utilizare, cînd are loc eliminarea treptată a acidului uric depus pe articulaţii. Seva combate reumatismul, asociată cu cataplasme cu pulbere de scoarţă de mesteacăn. Contribuie la scăderea nivelului colesterolului, îmbunătăţeşte elasticitatea pielii, menţine sănătatea cavităţii bucale (afte, stomatite aftoase). În bolile de ficat, este ideal consumul a cîte o cană de suc proaspăt de mesteacăn sau infuzie de mesteacăn de cel puţin 3 ori pe zi. Seva de mesteacăn creşte rezistenţa organismului la efort fizic şi psihic, la răceli, viroze, boli infecţioase şi alergice.

Combate infecţiile renale

Seva are acţiune diuretică, antiinflamatoare şi antibacteriană, prin urmare se poate utiliza în tratarea şi prevenirea cistitei. Principiile active din sevă au proprietăţi tonice şi antiseptice la nivelul aparatului renal. În asociere cu pulberea din frunze de mesteacăn, seva poate să combată chiar infecţiile cu E. coli şi stafilococi. Contribuie la detoxifierea organismului, mai ales prin eliminarea acidului uric şi a ureei din organism. În urma curei cu sevă de mesteacăn se poate constata o reducere a valorilor excesive ale creatinei şi creatininei. Excesul de compuşi nocivi din sînge şi limfă este eliminat gradat şi într-o manieră blîndă în urma unei astfel de cure. Are efecte foarte puternice de dizolvare a calculilor renali, de stimulare a activităţii rinichilor şi implicit a diurezei. Pietrele la rinichi pot fi eliminate printr-o cură de 20 de zile cu sevă de mesteacăn. Seva de mesteacăn are o extraordinară forţă de a purifica organismul. Elimină apa suplimentară din organism, amplifică tranzitul intestinal şi accelerează metabolismul. Asociat cu o dietă săracă în carne, grăsimi şi dulciuri, remediul este ideal pentru o cură de slăbire, ajutînd la scăderea accelerată în greutate, fără a sărăci organismul de nutrienţi. Un studiu francez vechi din 1937 arată că seva de mesteacăn ajută la eliminarea ţesuturilor adipoase inflamate. În paralel, se masează energic, tot cu sevă de mesteacăn, fiecare parte a corpului afectată de celulită. Tratamentul durează o lună şi are efecte spectaculoase.

Tratează problemele pielii

În caz de psoriazis, se pun pe leziuni comprese cu sevă de mesteacăn şi se ţin vreme de o oră. În paralel se face o cură internă cu cîte un litru de sevă pe zi. Efectul antibacterian se va face simţit din plin la nivelul pielii afectate. Pentru a scăpa de inestetica acnee aveţi nevoie de trei linguriţe cu pulbere de scoarţă de mesteacăn opărite cu jumătate de pahar cu apă şi se lasă timp de două ore să se înmoaie. După trecerea acestui interval, pasta obţinută se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasă o oră, după care se şterge tenul. Eczemele alergice se tratează cu comprese cu sevă de mesteacăn, care se aplică de două ori pe zi, cîte jumătate de oră. După aplicaţie, locul tratat se lasă să stea la aer încă o jumătate de oră. Senzaţia de mîncărime dispare treptat. Seva ajută şi în cazul altor boli de piele, cum ar fi cuperoza. Reface celulele, ţesuturile şi regenerează pielea. Folosită pentru faţă, întinereşte tenul, reduce ridurile şi curăţă petele. Pentru negi, se taie o ramură tînără de mesteacăn şi i se dă foc la un capăt, ceea ce va face ca la celălalt capăt să se scurgă un suc, ce se lasă să picure pe negi. La sfîrşit, cenuşa rămasă după arderea ramurii de mesteacăn va fi pusă pe negi.

Împotriva depresiei şi a căderii părului

Cele mai spectaculoase rezultate cu sevă de mesteacăn se obţin în tratarea bolilor sistemului nervos, de la epuizare şi astenie, pînă la tumori pe creier şi pe măduva spinării. Dacă aveţi simptome de epuizare nervoasă, tulburări de memorie şi de concentrare, încercaţi cura cu sevă de mesteacăn. Astfel, efectul regenerator se va face simţit la nivelul sistemului nervos. În cosmetică, poate combate părul gras dacă se întinde seva pe păr înainte de spălare. Efectele vizibile se observă după aplicarea de 5-6 ori la 2-3 zile. Astfel, părul va fi mult mai sănătos, mai rezistent şi mai strălucitor. Pentru creşterea sănătoasă a părului, după spălarea părului cu şampon, se face o clătire dublată de masaj la rădăcină cu sevă proaspătă, timp de 10 minute, după care părul se clăteşte cu apă curată. Pentru întărirea rădăcinii părului şi stimularea circulaţiei la nivelul pielii capului, (ceea ce va avea ca efect o regenerare accelerată a părului) se poate folosi un macerat din 2 linguri de urzică proaspătă la 1 litru de apă, în care se adaugă 50 de ml de sevă de mesteacăn. Macerarea se face la temperatura camerei, timp de 5-6 ore. Apoi se filtrează şi se frecţionează foarte bine părul, fără a-l spăla cu şampon sau alte substanţe chimice. Se şterge apoi bine cu un prosop aspru şi se lasă să se usuce în mod natural. Operaţia se poate repeta din 2 în 2 zile.

O tradiţie în medicina popoarelor


• În folclorul românesc, mesteacănul aduce veselia şi sănătatea. În multe sate din Ardeal primăvara se prind la porţi ramuri de mesteacăn înfrunzite, ca să fie tot anul lipsit de supărări. În satele de munte din Moldova, se spunea că e păcat să mîni vacile primăvara cu o creangă uscată dintr-un copac oarecare. Vitele se mînau numai cu crengi înmugurite de mesteacăn, pentru ca vitele să fie vesele şi sănătoase. Vechii celţi îşi desfăşurau ritualurile de vindecare în luminişul pădurilor de mesteceni. Şamanii siberieni se urcau primăvara într-un mesteacăn, pentru a fi mai aproape de cerul albastru şi pentru a primi de acolo puterea tămăduitoare. În Roma Antică, din ramurile tinere de mesteacăn se făceau bice pentru băile publice, cu care se masa corpul şi se purifica spiritul. Medicul lui Napoleon Bonaparte, după campania din Rusia, a preluat terapia cu sevă de mesteacăn de la ţăranii ruşi şi era convins că este un panaceu. La triburile germanice, seva era folosită ca elixir pentru longevitate. Terapia are o tradiţie îndelungată şi în Coreea, iar în Canada era folosită pentru a reda vitalitatea celor convalescenţi şi pentru a grăbi refacerea forţelor după iernile lungi. În Japonia şi Finlanda, seva de mesteacăn este considerată o băutură medicinală cu efecte excepţionale.

Atenţionări şi contraindicaţii

• Persoanele cu ulcer gastric ar trebui, înainte de a începe cura, să consulte medicul. În timpul tratamentelor este necesar un consum mai mare de lichide, în special apă plată. Remediile din mesteacăn trebuie utilizate cu precauţie în timpul sarcinii şi în timpul alăptării. Seva nu este indicată nici pentru copiii care au o sensibilitate alergică pronunţată sau care se confruntă frecvent cu tulburări digestive. Persoanele care sînt alergice la aspirină nu trebuie să folosească produse care conţin mesteacăn. Datorită efectului pe care îl are asupra rinichilor, mesteacănul nu trebuie folosit de cei aflaţi în criză renală şi nici de cei care au afecţiuni cardiace decompensate. Mesteacănul poate produce anumite leziuni uşoare la nivelul pielii şi, la fel ca majoritatea plantelor, poate cauza reacţii alergice. Avînd un puternic efect depurativ şi diuretic trebuie să ne aşteptăm să eliminăm o cantitate mai mare de urină şi să resimţim la început o uşoară senzaţie de ameţeală.


Autor: Camelia Onciu, 08.03.2016

Sursa informaţiilor Monitorul Expres.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu