LINK EXCHANGE

luni, 6 martie 2017

Ariciul (Erinaceus concolor)



În martie, exponatul lunii de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi este ariciul (Erinaceus concolor). Clasificat în trecut ca membru al ordinului Insectivora, ariciul este inclus astăzi într-un ordin distinct - Erinaceomorpha. Aricii nu sunt deloc nişte animale strict insectivore, cu toate că insectele constituie o parte importantă din dieta lor.
Ariciul este un mare amator de insecte (adulţi şi larve), râme - după care este topit -, broaşte, şopârle, şerpi, cadavre, ouă şi puii păsărilor care cuibăresc pe sol, dar şi ciuperci, fructe de pădure, iarbă proaspătă. Este un mare amator de pepeni, fie ei galbeni sau verzi, pe care-i consumă cu aceeaşi plăcere. Ariciul este unul dintre animalele care îşi petrec iarna hibernând. Înainte de hibernare, care începe de obicei din luna octombrie (sau chiar septembrie, dacă toamna s-a dovedit aspră în anul respectiv), ajunge să-şi dubleze greutatea prin acumulări de grăsime. Încă din perioada verii mănâncă în exces pentru a intra în condiţia optimă care să-i permită să hiberneze până în lunile martie-aprilie, când redevine activ. Hibernarea are loc într-o vizuină subternă, la adăpost de gerul şi viscolele iernii. Pentru talia lor, aricii au o durată de viaţă surprinzător de mare. Dacă în natură trăiesc 4-7 ani, în condiţii de captivitate şi îngrijire atentă pot atinge 10-16 ani.


Sursa informaţiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu