LINK EXCHANGE

marți, 7 martie 2017

Apariţie editorială: DIPLOMATARIVM BANATICVM VOL. I, de Costin Feneşan



DIPLOMATARIVM BANATICVM VOL. I, de Costin Feneşan
 

„[...] am continuat calea pe care am pornit acum mai bine de patruzeci de ani, strângând în diferite arhive și biblioteci din țară și de peste hotare documente referitoare la Banatul medieval. Socotim, că a venit acum vremea să le publicăm în cea mai mare parte a lor. Am optat să cuprindem materialul documentar în două volume: primul, reunind documente din secolul al XIV-lea până la 1552, anul în care a avut loc o reașezare din temelii a realităților din Banat; al doilea, înmănunchiind documente din a doua jumătate a secolului al XVI-lea și până la sfârșitul celui următor. Pe lângă documentele care văd cu această ocazie pentru prima dată lumina tiparului, am socotit să republicăm – în cele mai multe cazuri după o confruntare cu originalul – mai multe documente care au fost deja editate în colecții și reviste din secolul al XIX-lea, devenite adevărate rarități bibliofile, sau în periodice mai noi și recente, la care accesul este îngreunat de numărul de exmplare cu totul derizoriu. Am acordat o atenție deosebită identificării cât mai precise a așezărilor medievale dispărute, recurgând inclusiv la informațiile oferite de toponimia locală. În același timp, am semnalat atât particularitățile arheografice cât și cele de limbă ale documentelor, după cum ne-am străduit să lămurim identitatea unor persoane sau să deslușim rostul unor practici din activitatea de cancelarie. Nu în ultimul rând, am încercat să atragem atenția asupra documentelor care, chiar dacă nu implică în mod nemijlocit spațiul bănățean, îi relevă o dată mai mult statutul de zonă de contact și interacțiune a unor forțe cu interese de cele mai multe ori divergente“. (Autorul)

Sursa informaţiilor Editura MEGA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu