LINK EXCHANGE
▼
miercuri, 4 ianuarie 2017
CORCODELUL MARE (Podiceps cristatus)
VĂ INVITĂM SĂ VIZITAŢI EXPOZIŢIILE NOASTRE!
Începând de astăzi EXPONATUL LUNII IANUARIE este
CORCODELUL MARE (Podiceps cristatus)
Descriere
Coloritul general este brun, pe burtă mai deschis, aproape albicios. Caracteristice sunt gulerul de culoare ruginie-roşcată şi moţul de pe cap de culoare neagră.
Habitat
Des întâlnit în habitate umede precum lacuri naturale şi artificiale, râuri cu ape lin curgătoare, lagune. Cuibăreşte în habitate cum sunt iazurile din cadrul amenajărilor piscicole sau bălţile unde nivelul apei este scăzut.
Răspândire
Specie parţial migratoare pe teritoriul Europei şi Asiei. În România, populaţia cuibăritoare atinge aproximativ 20.000-30.000 de perechi.
Hrana
Se hrăneşte cu peşte de talie medie şi mică (se scufundă pentru a-l prinde). În sezonul de cuibărit se poate hrăni şi cu insecte acvatice, moluşte şi crustacee.
Reproducerea
Cuibăritul poate începe încă din lunile ianuarie - februarie, dar majoritatea exemplarelor cuibăresc în lunile martie-aprilie. Ambii parteneri se îngrijesc de amenajarea şi paza cuibului.
Sursa informaţiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu