LINK EXCHANGE

vineri, 9 decembrie 2016

Descoperă România cu Peter Hurley - film documentar


Documentarul "Descoperă România cu Peter Hurley", realizat de redacția Video a AGERPRES, va fi difuzat la Cinema Muzeul Țăranului la data de 12 decembrie, ora 19,30, și la data de 13 decembrie, ora 17,30.

După 15 ani lucrați în publicitate, timp în care a promovat tot felul de bunuri către români, irlandezul Peter Hurley, stabilit în țara noastră, a hotărât să promoveze românilor bunul numit România.

Irlandezul a plecat în 2012, pe jos, de la Săpânța până la Muzeul Țăranului Român din Capitală.

A scris mai apoi o carte despre oamenii care l-au primit fără să-i ceară nimic în schimb. În drumul său, pas cu pas, Peter Hurley descoperă ce înseamnă România reală.

La finalul proiecției de luni, 12 decembrie, publicul va avea ocazia să participe la o sesiune de Q&A cu Peter Hurley, precum și cu producătorul documentarului, Camelia Moise.

Intrarea este liberă.

Documentarul "România cu Peter Hurley" a fost prezentat în cadrul primei ediții a Festivalului de Film Românesc în China, desfășurat la Beijing, Shanghai și Xi'an în perioada 14 — 24 noiembrie, în organizarea Institutului Cultural Român (ICR).

Muzeul Național al Țăranului Român este partener al Agenției Naționale de Presă AGERPRES.


Sursa informaţiilor Muzeul Național al Țăranului Român.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu