LINK EXCHANGE

marți, 13 decembrie 2016

București: expoziţia naţională „Icoana – credinţă şi tradiţie”



Institutul Naţional al Patrimoniului, cu sprijinul Ministerului Culturii, în parteneriat cu Teatrul Naţional Bucureşti „I. L. Caragiale”, organizează cea de-a III-a ediţie a expoziţiei naţionale „Icoana – credinţă şi tradiţie”.

Expoziţia reunește unele dintre cele mai frumoase icoane pe sticlă şi pe lemn, lucrate de creatori populari din România.

Proiectul actual este și o modalitate de promovare a meşterilor iconari, păstrători ai acestui străvechi meşteşug artistic.

Evenimentul este un prilej de întâlnire a publicului cu arta iconografică contemporană și lucrările unor apreciați meșteri din țară, între care: laureatul titlului de Tezaur Uman Viu – Nicu Muntean, Maria Colhon, (Alba), Mihaela Bădescu, Cecilia Florică Cişmaşu, Stela Costache, Liviu Florin Dumitrescu, Fabian Gavriluţiu, Maria Măciucă, Ileana Ometiță, Cristina Pui, Valeriu Stoica, Mioara Trandafira (Bucureşti), Elena Băniceru, Florian Colea (Dâmboviţa), Silvia Săcăleanu și Costel Iftinchi (Iași), Elena Popa, Andrada Matei, Maria Voicu, (Ilfov), Ana Negoiţă şi Ioana Negoiţă (Sibiu) ș.a..

Vernisajul va avea loc joi, 15 decembrie, ora 15.00.

Expoziția va fi deschisă în Bucureşti, în perioada 15 decembrie 2016 – 12 ianuarie 2017, la Teatrul Național Bucureşti „I. L. Caragiale”, Galeria Sala Media, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 2.

Program de vizitare: zilnic, între orele 11.00 – 18.30, cu excepția sărbătorilor legale. Intrarea este liberă.

În perioada 18 ianuarie – 6 februarie 2017, lucrări selectate din expoziție vor fi expuse la Iaşi, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iaşi și Palas Mall.


Sursa informaţiilor CIMEC.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu